PEDOFIL în LIBERTATE, la Cluj. Tatăl FETIȚEI ABUZATE acuză că dosarul este TERGIVERSAT, deși agresorul a picat TESTUL POLIGRAF
- Cozma Dumitru
- 11 ianuarie 2018, 09:35
Un dosar de pedofilie stă nerezolvat de o jumătate de an, în județul Cluj, deși cel acuzat a picat testul cu detectorul de minciuni, acuză tatăl victimei.
Anchetatorii spun că ancheta merge greu pentru că au la dosar doar declaraţiile unei fetiţe de 12 ani şi pe cele ale bărbatului, care a negat fapta. Tatăl fetiţei se plânge însă că oamenii legii l-au scos din sediul Poliţiei „ca pe un câine”, potrivit Gazeta de Cluj.
Presupusul pedofil este un bărbat în vârstă de 67 de ani, din localitatea Nima, judeţul Cluj, cercetat în prezent în libertate pentru coruperea sexuală a unei fetiţe de 12 ani. Fapta ar fi avut loc în iulie 2017.
„Poliţiştii din cadrul Secţiei 7 de Poliţie Rurală Gherla instrumentează un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor care a avut loc în luna iulie 2017. În acest caz s-a dispus şi confirmat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat de 67 de ani din localitatea Nima, acesta având calitatea de inculpat. În tot acest interval, poliţiştii au desfăşurat activităţi privind administrarea probatoriului. Bărbatul este cercetat în stare de libertate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan.
„Investigaţia durează de peste şase luni, deoarece dosarul a avut la bază doar declaraţia fetiţei, care l-a acuzat pe bărbat, şi declaraţia acestuia, prin care a negat faptele. Nu a existat nicio altă probă, înregistrări, nu au existat martori, erau doar cele două declaraţii contradictorii, iar în astfel de situaţii este dificil de administrat un probatoriu. Probatoriul a început să prindă contur după testul cu poligraful susţinut de bătrân, unde au reieşit nişte neconcordanţe. În plus, s-a aşteptat şi un raport privind evaluarea psihologică a minorei”, au declarat surse judiciare citate de jurnaliștii de la Gazeta de Cluj.
Tatăl fetiţei are o cu totul altă variantă. El spune că fapta a fost premeditată, iar fetiţa a povestit doar seara, acasă, plângând, ce i-a făcut bătrânul pedofil.
„A fost ceva premeditat, vara trecută, vecinul de 67 de ani, care locuieşte la patru case de noi, i-a tot cumpărat fetei câte o îngheţată. Într-o seară, la începutul lunii iulie 2017, trecea pe drum şi i-a spus fiicei mele să meargă a doua zi dimineaţă la ora 9 până la el acasă să îi dea ceva. Fata a vorbit cu soţia mea şi i-a spus că a chemat-o vecinul, iar a doua zi dimineaţă a ieşit pe poartă şi a mers la dânsul. Ajungând în curte, el a dus-o în spatele casei şi i-a arătat o bicicletă veche rezemată de gard, apoi a luat-o de după cap, în semn de prietenie după cum a recunoscut, a pupat-o, a întrebat-o dacă are ciclu, dacă s-a mai sărutat vreo dată. A dus-o în bucătăria de vară, a ţinut-o pe fiica mea de spate şi s-a dezbrăcat şi i-a spus ce să facă. Fata a zbierat să o lase în pace, s-a zbătut şi a reuşit să scape prin plasa de ţânţari. Este o fetiţă de 12 ani, care se mai joacă încă, cu păpuşile, cum să îţi baţi joc de ea, tu bărbat de 67 de ani, şi nimeni să nu ia măsuri?”, a povestit tatăl fetiței.
El mai spun că vecinul a venit la el în seara respectivă şi i-a propus să se împace, dar a refuzat şi a depus o plângere la Poliţie.
„Vecinul are declaraţie dată la Poliţie prin care a recunoscut ce a făcut încă din luna august a anului trecut, după ce a căzut testul cu detectorul de minciuni. Nu ştiu cum de atâta timp nu s-a putut soluţiona acest caz, când el scrie negru pe alb ce a făcut. De atunci se tărăgănează dosarul de Poliţie, de atâta vreme. Fiica mea e terorizată, visează cu el noaptea, nu iese afară să se joace de teamă să nu se întâlnească cu el. Îi este frică. Nu mi s-a oferit nicio protecţie din partea Poliţiei, mi s-a tot spus să am răbdare ori de câte ori mergeam la Gherla. Mă scoteau din sediu ca pe un câine, am ajuns la capătul puterilor, am umblat la ei de mă dureau picioarele. Sunt dispus ca de luni să intru în greva foamei în faţa Poliţiei din Gherla, nu se poate să îmi fie abuzat copilul şi de atâta vreme să fie tărăgănate lucrurile. Sigur a avut vecinul pe cineva, dacă din august a recunoscut şi nimeni nu a făcut nimic până acum”, a mai relatat tatăl fetiţei.