Patimile lui Leonard Cohen - de la versurile la limita pornografiei la retragerea într-o mănăstire budistă

Scriitor de forţă, dar şi celebritate a muzicii, Leonard Cohen a stîrnit mereu controverse, de la primele versuri, considerate a fi la limita pornografiei, pînă la retragerea sa, la sfîrşitul secolului trecut, într-o mînăstire budistă (autoizolare întreruptă brusc pentru a reveni spectaculos, la început de mileniu, în lumea muzicii cu un nou album). Apreciat mai întîi ca scriitor şi abia spre bătrîneţe recunoscut ca un muzician de prim rang, Cohen s-a dovedit original şi în felul în care a decis să-şi trăiască viaţa.

Patimile lui Leonard Cohen.

Toate acestea, dar şi multe alte aspecte inedite ale vieţii şi carierei unuia dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai lumii sînt surprinse de Mircea Mihăieş în volumul Viaţa, patimile şi cîntecele lui Leonard Cohen, apărut în ediţie adăugită la Polirom, disponibil şi în format digital.

„Vreo două decenii şi jumătate, între 1968, cînd hitul «Suzanne» l-a transformat,  pentru un sezon, în vedetă, şi 1992, cînd albumul The Future i-a adus faima planetară, Leonard Cohen a fost un cîntăreţ de penumbră: compunea, cînta, înregistra discuri, se bucura de excelente articole de presă – şi atît. Colegii îl admirau, producătorii continuau să-i editeze cîntecele, dar fanii stăteau departe de discurile sale. Ani în şir, numele i s-a rostit respectuos, dar oarecum în treacăt. Arareori, cîte o vedetă a zilei îi prelua o piesă. Era omagiul breslei norocoase adus bardului enigmatic, poetului, romancierului şi seducătorului cu vorbire lentă şi maniere parcă nepotrivite cu lumea în care se născuse. Un ins contradictoriu, de altfel: un rebel  conformist, care stingea întregul patos al fiinţei în chiştocul unei ţigări.” (Mircea Mihăieş)

Improvizațiile care aduc moartea. Sute de români, victime

Prognoza meteo, 20 aprilie. Temperaturile cresc ușor, dar ziua e marcată de ploi

„Lumina se schimbă, pagina se întoarce, mîngîierea se frînge, gheaţa se topeşte, umbra se stinge, sticla se sparge, vestea soseşte – iar lumea nu va mai arăta ca înainte, lumea nu va mai fi ce-a fost, ca atunci cînd vorbeai sau scriai sau cîntai cuvintele sortite s-o cuprindă şi să-i hotărască înţelesul o dată pentru totdeauna.” (Leon Wieseltier)

Mircea Mihăieş (n. 1 ianuarie 1954) este profesor de literatură engleză şi americană la Universitatea de Vest din Timişoara. Între 2005 şi 2012 a fost vicepreşedinte al Institutului Cultural Român. Redactor-şef al revistei Orizont. Volume publicate: De veghe în oglindă (1989), Cartea eşecurilor. Eseu despre rescriere (1990), Femeia în roşu (1990, în colaborare cu Adriana Babeţi şi Mircea Nedelciu), Cărţile crude. Jurnalul intim şi sinuciderea (1995), Victorian Fiction (1998), Masca de fiere (2000), Atlanticul imaginar (2002), Scutul lui Perseu (2003), Metafizica detectivului Marlowe (2008, tradus în Statele Unite în 2014), Despre doliu. Un an din viaţa lui Leon W. (2009), Ultimul Judt (2011), Ce rămîne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha (2012), Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător (2014), Ulysses, 732. Romanul romanului (2016) (Premiul „Cartea Anului 2016”, acordat de revista România literară, Premiul „Scriitorul anului 2016”, Uniunea Scriitorilor din România, ediţia I). A primit de cinci ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A publicat şase volume în colaborare cu Vladimir Tismăneanu. Lucrează la o biografie ficţională a personajului Molly Bloom.

„Viaţa, patimile şi cîntecele lui Leonard Cohen e cel mai frumos omagiu pe care i-l puteam aduce marelui dispărut.” (Mircea Mihăieş)