Parlamentul European aprobă începerea negocierilor cu guvernele pentru un salariu minim corect

Parlamentul European aprobă începerea negocierilor cu guvernele pentru un salariu minim corect Sursă: arhivă EVZ

IL FATTO QUOTIDIANO. Deputații europeni au autorizat începerea discuțiilor cu guvernele UE pentru o directivă care va garanta tuturor lucrătorilor din UE un salariu minim corect și adecvat.

Parlamentul European a aprobat mandatul agreat de Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale cu 443 de voturi pentru, 192 împotrivă și 58 de abțineri. Negocierile vor putea începe de îndată ce Consiliul îşi va stabili poziția. Propunerea de directivă privind salariul minim urmărește să stabilească cerințele de bază pentru asigurarea unui venit care să permită un nivel de trai decent pentru lucrători și familiile acestora.

Deputații propun două posibilități pentru a realiza acest lucru: un salariu minim legal (cel mai mic salariu permis de lege), sau negocieri colective între lucrători și angajatorii acestora. În plus, Parlamentul European dorește să consolideze și să extindă acoperirea negocierilor colective obligând țările UE cu mai puțin de 80% din lucrătorii acoperiți de aceste acorduri să ia măsuri eficiente pentru a promova acest instrument. În trecut, Comisia UE s-a exprimat în favoarea introducerii unui prag salarial minim, lăsând țărilor posibilitatea de a-l aplica prin negocieri colective sau prin lege.

Salariul minim, o măsură de civilizație

Miercuri, noul guvern german, ca parte a programului său, a anunțat o creștere a salariului minim la 12 euro pe oră. Iniţiativa a fost privită cu admiraţie şi de secretarul național al stângii italiene, Nicola Fratoianni, care a declarat că „în Germania noul guvern intenționează să ridice salariul minim la 12 euro pe oră.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aici în Italia, în schimb, nu discutăm nimic, vrem să reducem impozitele la veniturile mai mari și să continuăm tarantela pensiilor în detrimentul tinerilor, muncitorilor și pensionarilor”. „O măsură de civilizație, menită să îmbunătățească viața a milioane de lucrători și muncitoare: salariul minim trebuie să fie de cel puțin 10 euro pe oră" – conchide liderul stângii italiene. (Rador)