Pantoful de 43.750 de euro. De ce este așa scump

Pantoful de 43.750 de euro. De ce este așa scump

Casa de licitaţii Osenat a anunțat că a vândut duminică un pantof alb din mătase, care i-a aparţinut reginei Maria Antoaneta, pentru suma de 43.750 de euro.

 

Pantoful este confecţionat „din mătase în partea din faţă şi din piele de ied în partea din spate'' şi decorat cu „patru panglici plisate suprapuse'' în partea superioară. Talpa este din piele şi are un „toc îmbrăcat în piele vopsită într-o nuanţă de gri'', cu o înălţime de 4,7 centimetri, a precizat Osenat.

Obiectul de încălţăminte măsoară 22,5 centimetri lungime, dimensiuni care ar corespunde măsurii 36 din zilele noastre.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pantoful i-a fost dăruit lui Marie-Emilie Leschevin de Prevoisin, prietenă apropiată a doamnei Campan, camerista reginei. Obiectul a fost apoi păstrat de la sfârşitul secolului al XVIII-lea de descendenţii acestei femei, decedată în 1816, până la momentul scoaterii sale la licitaţie.

Datorită „viului interes'' al „colecţionarilor internaţionali'', potrivit casei de licitaţii Osenat, preţul obţinut este superior sumei estimate, cuprinsă între 8.000 şi 10.000 de euro.

Figura reginei Maria Antoaneta, de origine austriacă, decapitată în timpul Revoluţiei Franceze din 1793, asemenea soţului său Ludovic al XVI-lea, continuă să fascineze lumea întreagă, scrie Agerpres.

Licitaţia de duminică a permis de asemenea Asociaţiei muzeelor naţionale să-şi folosească de dreptul de preempţiune pentru achiziţionarea unui tablou din 1824, semnat de Francois-Jean Garneray şi intitulat „Moliere honoré par Louis XIV''.

Instituţia publică a achitat 75.000 de euro în beneficiul Comédie-Française pentru această „rară reprezentare a lui Moliere şi a lui Ludovic al XIV-lea'', în care Regele Soare este înfăţişat invitându-l pe celebrul actor şi dramaturg la masă.

Lucrurile Mariei Antoaneta sunt, se pare, la mare prețuire. Cu doi ani în urmă un pandantiv cu perlă şi diamant din colecţia sa de bijuterii, a fost vândută cu 36 de milioane de dolari la o licitaţie în Geneva.

Acesta a fost un preţ record pentru vânzarea unei perle. O casă de licitaţii a vândut nouă bijuterii care au aparţinut reginei franceze (1755-1793).

Acestea făceau parte dintr-o licitaţie mai mare de bijuterii ale Casei de Bourbon-Parma, una dintre cele mai importante case dinastice din Europa.

Maria Antoaneta, fostă arhiducesă austriacă, şi soţul ei regele Ludovic al XVI-lea au fost ghilotinaţi în timpul Revoluţiei Franceze (1789-1799).

Bijuteriile au fost vândute în străinătate cu puţin timp înainte ca cei doi să fie arestaţi şi încarceraţi. Acestea au rămas în posesia familiei de Bourbon-Parma timp de 200 de ani.