Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > Otrăvirea conștientă a lumii între Gotha și Davos
VIDEO

Otrăvirea conștientă a lumii între Gotha și Davos

Eu am luat ca avertisment ce spunea Cioran despre Valery. Anume, că efortul de a te defini, de a analiza propriile operații mentale este adevărata cunoaștere.

„Istoria se repetă, mai întâi ca o tragedie și mai apoi ca o farsă” – Marx

Despicând firul, Cioran spune că ”a se cunoaște”, nu înseamnă ”a cunoaște”, asta fiind doar o ”varietate” de cunoaștere. ”Valery a confundat cunoașterea cu clarviziunea. Mai mult, voința de a fi clarvăzător, de a fi inuman de lucid, se însoțește la el cu un elogiu abia ascuns. Se cunoaște și se admiră pentru faptul că se cunoaște.”

Văd în jurul meu oameni (inteligenți!) cărora propria lor piele le rămâne din ce în ce mai mică. Oameni care nu mai au timp de îndoieli, care le știu pe toate și care fără nici o opreliște. De aia zic despre Cioran că a lansat un avertisment. Dacă nu suntem în stare să ajungem să ne cunoaștem (y compris limitele!), lupta e deja pierdută. Nu ne putem niciodată recompune ca spirit… Încerc, așadar, să recitesc caietele lui Valery sub spectrul destul de periculos de a vedea mai departe care s-au contopit ”modernii” cu istoria generației ”expirate”, așa cum îi denumesc tinerii de azi.

Trebuie să recunosc că lucrurile mă cam depășesc, nefiind nici filosof, nici analist, nici orice altceva – vreun specialist din cei pe care îi pomenesc și îi invită de obicei fostele reporterițe de teren, ajunse moderatoare, în cumplitele ”emisiuni” de la tv. Îndrăznesc, totuși să am, și eu, o umilă părere. De care, așa cum spunea Descartes la 1900, mă îndoiesc. Căci, trebuie să recunosc, n-am făcut mare lucru pe Lumea asta, dar de îndoit, m-am îndoit de tot și de toate. Îndoiala și fumatul sunt singurele acțiuni care mi-au reușit întotdeauna.

Ce-ar fi, m-am gândit în timp ce fumam, dacă am compara două din marile ”borne” ale istoriei recente? Poate că în felul acesta am putea înțelege, dubitativ, bineînțeles, ce ni se întâmplă.

În septembrie 1872, la Haga a avut loc ultimul congres al lui Internaționalei lui Marx. Părintele anarhiei moderne, Bakunin a fost dat afară, iar după asta, a urmat pulverizarea Internaționalei a 1-a, fiindcă ”proletariatul” nu era încă pregătit iar ”revoluționarii de profesie” erau încă extrem de puțini și slabi. Marx suferă un dur eșec politic. Fiind și bolnav de o acută infecție a pielii, nu se abține să nu amenințe:”Burghezii își vor aminti cu vârf și îndesat de furunculele mele, în fiecare zi pe care o voi mai trăi!” – apoi se apucă și reface cu atenție edițiile franceză și germană a primului volum din cartea care avea să devină cea mai citită din lume, ”Das Kapital”.

Urmează apoi pregătirea Conferinței de la Gotha, unde urma fuziunea între cele două partide germane și unde Marx intervine în textul programului, corectură cunoscută drept ”Critica programului de la Gotha”. Acela este textul – un text dur, radical care sublinia clar ceeace urma să se întâmple. Anume că ”Statul trebuie să impună dictatura proletariatului, controlând și conducând total societatea civilă”. Tot restul, spunea Marx pe un ton aprig, nu este, de fapt, decât o ”țârâială democratică”…

De la momentul acela, știm (aproape) toți ce a urmat.

Al doilea jalon în istoria acestei lumi nefericite, cred că îl reprezintă celebrul Forum Economic de la Davos, cumva continuatorul celui Marxist, de la Gotha.

Așa-zisul Forum Economic Mondial de la Davos, cunoscut și ca „Guvernul Mondial” a ajuns locul unde se desăvârșesc planurile miliardarilor planetei, gerontocrați nealeși niciodată de nimeni. Fac planuri în care ei, doar ei, trebuie să gestioneze soarta clasei de mijloc a lumii, fără ca cineva să le fi cerut asta.

Forumul Economic de la Davos descrie programul ideologic și planul de acțiune al „Guvernului Mondial”. Au lansat, așadar un manifest, cunoscut sub numele de Manifestul de la Davos”, textul fiind citit și compus de Klaus Schwab, fondatorul organizației. Acest ”manifest”, cum lesne se poate observa, se referă la  desființarea guvernelor și statelor, împărțind lumea pe domenii conduse de corporații, după modelul din Evul Mediu.

Recitiți ideile corporatiștilor de la USR, care își doresc viitorul oamenilor trăind fără reguli, în colectivități, deoarece, nu-i așa, familia tradițională este un lux și o cheltuială inutilă.

Casa, bunurile, televizorul, telefonul mobil, mașina, vor fi fi deținute de corporații. Deci oamenii descărcați de vicisitudinile proprietății vor putea trăi liberi de orice constrângere, având un singur drept: să muncească pentru corporație până în ultima zi a vieții.

A existat, dacă vă amintiți, și un ”proiect”- dacă proiect nu e, nimic nu e! – prin care se adunau 200 de tineri sub 35 de ani pe care societatea să poată avea încredere. Câte unul pentru fiecare sută de mii de români. Tineri ”de elită”  de la care se așteptau marile  schimbări în viitorul țării.

O așa-zisă ”generație așeptată” care se presupunea că există si se pregatește să ocupe, (ca prim serviciu, fără nici o experiență de viață sau de muncă, fără nici o realizare – din lipsa timpului trăit pe Lume) posturi de miniștri, și toate celelalte dregătorii publice, adică prim-planul vietii sociale și politice. Ni se spunea că acești tineri frumoși și imberbi sunt, fiecare in felul lor, adevărați agenți și fermenți ai schimbării. Că fiecare este un purtător de soluție. Politică, economică, artistică, justițiară, confesională, culturală. ”Cei care se adună sub această generație sunt oameni cu caracter, sunt tonici și detestă să se lamenteze. “, conchideau inițiatorii. Am fi devenit, nu-i așa, singura țară din Lume, condusă la toate nivelurile de tineri sub 35 de ani. Ceeace, ar fi fost o mare realizare, pentru care ne-ar fi invidiat toată planeta.

Oricum, chiar dacă planul hilar nu a reușit, ideea aceasta a a fost preluată de o anumită grupare din Sevicii, cea condusă de dl Coldea &co., ca fundament în crearea acestui partid cunoscut azi ca USR.

La pachet cu această idee a venit și agresivitatea feroce cu care se lovește în bătrânii României în ultima perioadă. Comentarii pline de ură, filmulețe din anii 90 de la mitinguri pro-Iliescu postate ostentativ, filosofi preocupați de gurile lor fără dinți, limbaj înjositor și mizerabil. S-au găsit vinovații pentru toate eșecurile României. Bătrânii. Generația ”expirată”. Trebuiau eliminați toți cei care s-au născut prea devreme pentru a deveni ”generația așteptată”.  Erau vinovați pentru că atunci când pășeau în viață aveau o locuință asigurată, un loc de muncă ce părea stabil și bani cât să nu-și pună problema dacă vor avea din ce să plătească utilitățile.

Sigur că nu existau libertăți, drepturi, nu puteai să ieși din țară și era periculos să ai idei. ”Grija noastră în comunism nu era aceea de a comunica ce simțeai sau ce credeai, ci de a-ți ascunde cât mai bine gândurile. Obsesia ca o tortură permanentă a sufletului nostru, – spunea ”expiratul” Paler- era de a ne supraveghea singuri. Și pentru tot acest zbucium, noi eram vinovați că exista comunismul.”

Astăzi, amărâți și singuri, cei mai în vârstă trăiesc cu pensii mizere și au o viață plină de lipsuri. Statul nu dă doi bani pe ei. Așa că există un singur adevăr, pentru ei: atunci trăiau civilizat și acum trăiesc prost. Atunci erau respectați iar acum nu sunt. Atunci aveau demnitate, acum n-o mai au. Simplu. Ce-i așteaptă? Spectrul întoarcerii la frigul și bezna din locuințe, dictată azi de la Bruxelles, dublată de crunta foame și lipsa medicamentelor. Iar la colțul străzii, cu bâta ridicată deasupra capului pentru a lovi, hipsterii corporatiști, care-i înjură zilnic, fiindcă  „le fură viitorul”. Viitorul măreței ”generației așteptate”… Societatea a fost păcălită că vor veni niște lupi tineri și vor salva țara și s-a pomenit deodată cu invazia haitelor de hiene cu chip de pitici de grădină.

O mostră relevantă care demonstrează că (mai) merită să ne gândim la trecut și la viitor fără patimă este chiar textul lui Paul Craig Roberts, 82 de ani, fost adjunct al secretarului Trezoreriei SUA, în timpul președintelui Ronald Reagan. Un ”expirat” american, dacă vreți. Un om important, trăitor într-o țară minunată, pe care ”generația expirată” de azi din România o iubea și o idolatriza fără rezerve.

”M-am născut în primăvara lui 1939. Am crescut în vremuri liniștite și prospere. În acele vremuri, oamenii nu trebuiau să fie strălucitori sau să aibă conexiuni la vârf pentru a reuși. Opinia populară era ca acest lucru deosebea America de restul lumii. Americanii trăiau pe un tărâm al oportunităților. Iar lucru acesta era adevărat, nu o închipuire”. În Altanta, copiii de 5 ani puteau să se plimbe singuri sau cu prietenii din vecini în drumul spre școală și înapoi, fără să fie molestați sau răpiți. Băieții se puteau încăiera pe terenul de joacă fără să fie arestați. Părinții și profesorii erau cei care se ocupau de puținele probleme care apăreau. Profesorii erau extraordinari. Nu existau specializări în educație, ca acum. Profesorii aveau specializări în engleza, matematică, chimie, fizică, istorie. Își iubeau materiile și transmiteau asta și elevilor.

Purtarea urâtă, care era rară, ducea la trimiterea unui bilețel acasă, care trebuia să fie semnat de părinți și trebuia adus la școală a doua zi. Să vii cu un asemenea bilet acasă era ultimul lucru pe care ți-l doreai. Nu exista un număr de la protecția copilului unde să suni și să te plângi că ai fost pedepsit pentru obrăzniciile tale.

Ne înțelegeam cu americanii de culoare.  Erau parte din familiile albilor din clasa de mijloc.

America de azi nu mai are nicio legătură cu America în care am crescut. Desigur, replica la modă astăzi este că am crescut în perioada „privilegiului albilor”. De fapt, am crescut într-o comunitate în care oamenii aveau alte roluri și erau judecați după performanțe. Performanța implica și comportamentul moral. Daca aveai moralitate, aveai o slujbă bună și te țineai de cuvânt, erai respectat. Punct.

Acum, dacă nu ești vreun „progresist” care să se lege de genul pronumelor și dacă nu crezi că albii din clasa muncitoare sunt „rasiști sistemici”, ești anulat, ești ostracizat. Albii sunt demonizați de alți albi, iar celui demonizat nu i se permite să se apere. Orice „persoană de culoare” poate să-și distrugă șeful, colegul de la serviciu, profesorul de la facultate sau decanul, spunând că s-a simțit „insultat”.

În America de azi mai sunt foarte puțini oameni liberi. Mai sunt liberi doar cei care nu sunt dependenți de presă și de angajator. Până și acești puțini americani liberi sunt în pericol, câtă vreme exprimarea nemulțumirilor a ajuns să fie catalogată de administrația Biden drept „terorism intern”.
Presa vorbește pe o singură voce, iar aceasta este vocea denunțării celor care pun sub semnul întrebării linia discursivă dominantă. În America, presa apără greșelile și lăcomia birocraților din sănătate aliați cu Big Pharma, iar presa apără discursul sistemului de criticile venite din parte oamenilor de știință, cărora nu li se acordă tribună. Prin urmare, publicul este informat doar de vocile propagandei care susține interesele materiale și creșterea autorității guvernului asupra cetățenilor.

Consecințele sunt dezastruoase. Pandemia a adus o mulțime de restricții care au distrus afaceri și oameni. În politica externă au fost create antagonisme care pot duce la războaie dezastruoase cu Iranul, China și Rusia. Inițiativa administrației Biden de a-i defini pe susținătorii lui Donald Trump drept teroriști interni poate duce la război civil.

Ce mi se pare cel mai descurajant în America este că, după toate minciunile, americanii continuă să se uite la CNN, să asculte National Public Radio, să citească The New York Times și The Washington Post, continuând astfel să se adapteze la elitele conducătoare prin acceptarea spălării creierului.

Un popor atât de impasibil nu poate supraviețui.

O Americă spălată pe creier și un Occident spălat pe creier nu pot fi patrii ale libertății”.

Eu nu zic ”rămâne de văzut”, așa cum repetă la infinit prompteristele când ne anunța încruntate că nu pot să-și imagineze ce urmează, ci o să spun ”rămâne de gândit”, ce anume a făcut posibil ca lumea marxistă proiectată în 1875 la Gotha, de Karl Marx să se dea de trei ori peste cap și să renască  sub forma Manifestului de la Davos, sub bagheta lui Klaus Schwab.

E de notat că dramaturgul german socialist Bertolt Brecht, rănit în 1951 de durerea pricinuită de comunismul care se prăbușea nu și-a putut tăcea cinismul, spunînd:” Estul și Vestul sunt două curve. Dar curva mea e gravidă…”