Ce o aşteaptă pe Simona Halep în 2021. A scăpat de COVID-19, dar asta ar putea s-o doboare
- Antonia Hendrik
- 23 noiembrie 2020, 15:12
Directorul general al Federaţiei australiene de tenis (TA), Craig Tiley, a indicat că „în curând" vor fi luate decizii legate de acest turneu de Mare Şlem, prevăzut să se desfăşoare între 18 şi 31 ianuarie.
Acest proiect a fost însă contestat de premierul statului Victoria, Dan Andrews. El a amintit că Melbourne, aflat în mijlocul celui de-al doilea val al pandemiei în Australia, tocmai a ieşit din mai multe luni de carantină.
Cum se vor antrena jucătorii
Andrews ar vrea ca jucătorii să sosească doar de la începutul lui ianuarie, ceea ce ar face practic imposibilă desfăşurarea ATP Cup şi a mai multor turnee înainte de startul Australian Open pe 18 ianuarie.
În plus, nu este sigur că jucătorii vor fi autorizaţi să se antreneze în perioada de carantină. „Tennis Australia face tot posibilul pentru a încheia cât mai curând sezonul de tenis estival” , a declarat Tiley într-un comunicat.
„Lucrăm în strânsă colaborare cu guvernul statului Victoria în vederea unui program care să ţină cont de nevoile jucătorilor, ale suporterilor, ale partenerilor noştri şi ale personalului, şi care are o mare importanţă pentru economia acestui stat şi a Australiei”, a subliniat el.
„Continuăm discuţiile noastre cu autorităţile sanitare locale în legătură cu cerinţele în materie de carantină şi de securitate şi suntem convinşi că vom lua rapid nişte decizii”, a spus oficialul.
Potrivit unui ziar din Melbourne, Age, Australian Open ar putea fi amânat o săptămână sau două.
Alt cotidian din Melbourne, Herald Sun, a afirmat însă că turneul ar putea fi amânat până la începutul lui martie
„Tennis Australia este pe deplin conştientă de nevoia unor certitudini, dar şi de nevoia de a găsi o soluţie cu guvernul statului pentru a garanta siguranţa întregii comunităţi” , a subliniat Tiley.
Rafael Nadal, câştigător a 20 de turnee de Mare Şlem, a declarat că este vorba de o situaţie fără precedent şi le-a cerut jucătorilor să aibă răbdare.
„Trebuie doar să avem răbdare şi să acceptăm situaţia. Este greu pentru toată lumea”, a spus spaniolul, numărul 2 mondial, imediat după meciul pierdut sâmbătă în semifinalele Turneului Campionilor de la Londra în faţa rusului Daniil Medvedev, care s-a impus cu 3-6, 7-6 (7/4), 6-3.
„Trebuie să fim flexibili şi să găsim o modalitate să jucăm cât mai multe turnee posibil anul viitor” , a adăugat ibericul, citat de Agerpres.