Ordonanța trenuleț din 1933

Ordonanța trenuleț din 1933Sursa foto: Wikipedia

Deși istoria nu se repetă, cel puțin, aflăm că alți oameni reacționează la fel în situații cu grad mare de asemănare până la echivalență.

Perioada 1929-1933 a fost numită Marea Depresiune sau Marea Criză. A fost o criză de supraproducție după ce economiile marilor puteri și ale statelor mici și mijlocii s-au refăcut în primul deceniu de după Marele Război.

1933 - apogeul crizei în România

Criza a avut momentul de vârf în România în 1932-1933. România a avut din 1928 și până în 1932 mai mult de 11 guverne. România trecuse prin alternața la putere dintre liberalii care dominaseră politica până în 1928 și țărăniștii care se constituiseră în 1926. Numai că Iuliu Maniu nu a putut profita așa cum spera de moartea lui Ionel Brătianu în 1927.

Maniu nu avea asupra Regenței, creată de liberali în 1926 și intrată în mandat la 20 iulie 1927, la moarteea Regelui Ferdinand, ascendentul liberalilor. Iar venirea lui Carol al II-lea în iunie 1938 nu i-a adus ascendentul asupra acestuia. Carol nu era Ferdinand. Maniu nu era Brătianu.

Criza a izbucnit în SUA, în 1929, după „crahul” financiar de pe Wallstreet. România nu era conectată la econonomia de peste Ocean. În schimb, economiile cărora le exportam materii prime erau suprasaturate prin conexiunea cu SUA. Atunci, trebuiau luate măsuri radicale.

1933  -  „trenulețul” lui Vaida-Voevod

În 1933, la guvernare, era Guvernul Alexandru Vaida Voevod (14 ianuarie-14 noiembrie 1933). Îi succedase ca șef al Executivului lui Iuliu Maniu. Deja în ianuarie 1931 și septembrie 1932, fuseseră 2 curbe de sacrificiu. Adică fuseseră reduceri de personal, tăieri de sporuri, creșteri de taxe și impozite.

Alexandru Vaida Voevod a fost nevoit să ia în calcul a treia curbă de sacrificiu. Practic, urmau să se taie sporurile de chirie ale navetiștilor de la CFR, să fie dați afară 30% dintre funcționari și muncitori. În plus, se sporea colectarea taxelor, chiar prin forță.  La 28 ianuarie 1933, se angaja prin „Acordul de la Viena” să introducă aceste măsuri pentru ca România să fie eligibilă pentru împrumuturi externe și pentru realizarea „asanării economico-financiare a țării”.

Ordonanța trenuleț. Salvarea vine de la Ioan C. Michail

În 1933, Ioan C.Michail, cel mai bogat om al României, ultimul reprezentant în viață al familiei Michail din Oltenia, oferea ca garanție averea sa pentru ca  România să obțină creditele respective. Asta pe lângă angajamentele din „trenulețul” Guvernului Vaida-Voevod. Și totuși, în februarie 1933, vom avea reprimarea sângeroasă a grevei muncitorilor CFR de la Grivița.

Preluarea în martie 1933 a mandatului prezidențial de către F.D.Roosevelt va duce la adoptarea unei strategii care a permis SUA să iasă din criză. Strategia s-a numit „New Deal”. Treptat, Europa și implicit România vor începe să-și revină.