Avertismentul unui senator, legat de sistemul energetic: România trebuie să se pregătească pentru crize suprapuse
- Daniel Teodoreanu
- 9 noiembrie 2026, 19:05
Energie/gaze. Sursa foto: AI
Senatorul PNL Lucian Rusu atrage atenția asupra necesității ca România să deruleze exerciții de simulare pentru scenarii de crize energetice simultane. Oficialul a subliniat, luni, că deși situația actuală nu justifică panica, autoritățile trebuie să fie pregătite pentru provocări majore, precum temperaturi extrem de scăzute pe termen lung, scăderea debitului Dunării sau restricționarea importurilor de energie.
”Avem nevoie de exerciţii care să simuleze crize suprapuse: ger prelungit, debite reduse ale Dunării, indisponibilitatea unor capacităţi de producţie şi limitarea importurilor, toate în acelaşi timp. O asemenea abordare ne-ar permite să identificăm din timp vulnerabilităţile, să îmbunătăţim coordonarea instituţională şi să pregătim măsuri de intervenţie eficiente”, a afirmat Lucian Rusu într-o postare pe Facebook.
Avertismentul unui senator, legat de sistemul energetic: România trebuie să se pregătească pentru crize suprapuse
În viziunea parlamentarului liberal, simpla capacitate de a reporni sistemul după o pană majoră nu este de ajuns, accentul trebuind pus pe prevenirea situațiilor de criză. Acesta a făcut referire și la incidentul recent de la Cernavodă pentru a ilustra nevoia de reziliență.
”Un sistem energetic sigur nu este doar cel care funcţionează bine în condiţii normale, ci acela care rezistă atunci când apar mai multe probleme în acelaşi timp. Situaţia recentă de la Centrala Nucleară Cernavodă reprezintă un exemplu relevant”, a precizat senatorul PNL Lucian Rusu.

sursa: Facebook
Propunere pentru un tablou de bord al pregătirii energetice
Pentru o mai bună transparență și monitorizare, Lucian Rusu propune crearea unui instrument public, actualizat constant, care să reflecte starea de pregătire a sectorului energetic național.
”Acesta ar trebui să ofere o imagine clară asupra principalilor indicatori relevanţi pentru funcţionarea sistemului energetic: stocurile de gaze, disponibilitatea reală a capacităţilor de producţie, starea reţelelor, rezervele de flexibilitate, capacitatea de import şi riscurile climatice. Evident, publicarea acestor informaţii trebuie să respecte cerinţele privind protejarea datelor operaţionale sensibile”, a declarat Lucian Rusu.
Obiectivul pentru finalul sezonului rece
Senatorul a mai punctat că, deși factori precum condițiile meteo, nivelul Dunării sau tensiunile geopolitice nu pot fi influențați direct, viteza de reacție a instituțiilor rămâne esențială în fața dificultăților.
”O iarnă fără întreruperi majore în alimentarea cu energie reprezintă, fără îndoială, un rezultat important. Însă adevăratul succes înseamnă să ieşim din iarnă cu un sistem energetic mai sigur şi mai rezistent decât cel cu care am intrat”, a adăugat senatorul Lucian Rusu.