Debitul Dunării, în creștere ușoară după cinci zile de stagnare. Nivelul rămâne mult sub media lunii octombrie

Debitul Dunării, în creștere ușoară după cinci zile de stagnare. Nivelul rămâne mult sub media lunii octombrieSursa foto: Facebook/Radu Miruță

Debitul Dunării la intrarea în România va rămâne la 1.300 de metri cubi pe secundă în următoarele cinci zile, după care va urca treptat până la 1.400 de metri cubi pe secundă. Valorile se vor menține mult sub media multianuală pentru luna octombrie, de 3.900 de metri cubi pe secundă, potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), pentru perioada 23-30 octombrie 2026.

Dunărea va avea debite ușor mai mari în a doua parte a intervalului

La intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, debitul fluviului va stagna la 1.300 de metri cubi pe secundă în următoarele cinci zile, urmând să crească ulterior până la 1.400 de metri cubi pe secundă.

În aval de Porțile de Fier, hidrologii estimează că debitele vor rămâne relativ constante, în prima parte a intervalului, pe sectorul Gruia-Corabia. Pe tronsonul Turnu Măgurele-Tulcea, acestea vor înregistra o creștere ușoară.

În a doua parte a perioadei analizate, debitele Dunării vor crește ușor, în general, pe întregul sector Gruia-Tulcea.

Dunare Ungaria

Dunare Ungaria. Sursa foto: Captură video

Hidrologii au estimat un debit maxim de 1.600 mc/s pentru octombrie

Prognoza trimestrială a INHGA indică pentru luna octombrie un debit maxim al Dunării de 1.600 de metri cubi pe secundă la intrarea în țară, în timp ce valoarea minimă estimată este de 1.200 de metri cubi pe secundă.

Debitele fluviului au coborât în vara acestui an la cele mai mici valori înregistrate până acum, situație care a dus la oprirea celor două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă. Cele două unități asigurau aproximativ 20% din energia dispecerizabilă.

Debitele râurilor interioare vor rămâne, în general, constante

Pe râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi, în general, staționare în perioada analizată. În prima zi a intervalului, hidrologii estimează scăderi pe râurile din bazinele hidrografice Olt superior și mijlociu, Vedea, Argeș, Ialomița, Siret și Prut, precum și pe cursurile de apă din Dobrogea.

Regimul hidrologic se va menține sub valorile obișnuite în octombrie

Pentru luna octombrie 2026, INHGA estimează că regimul hidrologic va reprezenta, în general, între 30% și 50% din mediile multianuale lunare.

Valori mai ridicate, cuprinse între 50% și 80% din mediile obișnuite, sunt prognozate pe râurile din bazinele hidrografice Vișeu și Someșul Mare, pe râul Prahova, precum și în bazinele superioare ale Oltului și Bistriței.

Cele mai scăzute valori, de sub 30% din mediile multianuale lunare, sunt estimate pe râurile din bazinele hidrografice Râmnicu Sărat și Bârlad, precum și pe cursurile de apă din Dobrogea.