Lecția dată de Victor Orban va rămâne în analele marketingului politic. A câștigat de trei ori consecutiv alegerile parlamentare, în ciuda lui George Soros, a funcționarilor de la Bruxelles, a amenințărilor voalate venite dinspre Berlin și Washington. Victor Orban a mizat de această dată pe reacția de respingere a valului de refugiați venit în Europa la chemarea Angelei Merkel. A adaptat sloganul lui Trump: Pentru noi, Ungaria este pe primul loc! De fapt era o strategie anti-Bruxelles și pro-maghiară. Pentru că Victor Orban a înțeles că partenerii externi te pot lăuda sau critica, dar de votat, ungurii o fac!

Cum stăm noi?

Ca de obicei, avem un discurs politic haotic, lipsit de conținut, iar de proiect de țară, nici vorbă! 

În România ne scremem de peste un an de zile să aflăm câte ceva, cu greu ni se spune despre protocoalele secrete dintre serviciile de informație și justiție, despre amestecul otrăvitor al celor care au conceput Operațiunea "Noi suntem Statul" în toate domeniile, analizăm pildele nătângi ale generalului Coldea și minciunile lui Kovesi, pentru ca până la final să obosim de atâta vorbă și să nu facem nimic! 

Cu toate că actuala coaliție a promis că (măcar) va pune în acord prevederile din CP și CPP cu judecățile Curții Constituționale, suntem încă departe de finalul procesului. Spre deosebire de unguri și polonezi!

Mai are rost să mai spunem că în zona fondurilor europene suntem în aceeași sittație, gestionăm același dezastru indiferent de primul-ministru care a ocupat scaunul la Palatul Victoria. Din vina noastră, pentru că am conceput un cadru de acces care mai curând te duce la pușcărie decât să vezi făcut un pod sau o stradă asfaltată. Spre deosebire de unguri și polonezi!

Recunosc că m-a stimulat în scrierea acestui editorial și reacția pe care am avut-o la o postare pusă pe FB, ieri, la ora 20.30. Nu era despre Paște, nu era o poză cu iepurași sau cu ouă înroșite, ci suna cam așa: 

“Victor Orban a câștigat alegerile din Ungaria. Era de așteptat. Mai ales că ceilalți nu văd că oamenii s-au săturat de directivele venite de la Bruxelles, Noua Moscovă, date de niște funcționari plătiți cu salarii nesimțite, care au îngăduință față de interesul celor mari și fac exerciții de autoritate cu cei mici!

Cu Ungaria nu le merge pentru că au fost capitală de imperiu și au prietenii constante. Să nu uităm că în două războaie mondiale au luptat cot la cot cu nemții, fără să trădeze. Memoria Istoriei îi avantajează. Ca și pe polonezi. Vedeți atitudinea PPE (a celor de dreapta) față de ei. Uitați-vă în Bulgaria, Cehia, Polonia, Serbia și o să vedeți că numai la noi mai găsiți tipul de propagandist care este entuziasmat de încălcarea suveranității și batjocorirea drepturilor și libertăților. Drept este că ne-am remarcat în fiecare moment istoric ca niște colaboraționiști aflați în căutarea Perfecțiunii. Pe vremuri erau “internaționaliști”, acum sunt “cetățeni europeni”…

Într-o oră, câteva sute de oameni erau de acord cu ceea ce scrisesem acolo, iar pentru mine, nefiind o vedetă TV sau vreun influencer care câștigă bani din postări inspiraționale sau anti-guvernamentale, înseamnă mult. Deja mă simțeam ca și când am pus o poză drăgălașă cu un copil sau o mâță năstrușnică, așa cum am văzut că fac din când în când cei cu #rezist sau #corupțiaucide. 

Ceea ce exprimam mai sus era de fapt o stare de spirit. O stare de sațietate, de dezgust, pe care o regăsim din ce în ce mai des exprimată pe rețelele sociale. Avem o revoltă a românilor față de cei pe care un lider politic îi numea "lingători de clanțe", eu considerându-i doar niște colaboraționiști în căutarea Perfecțiunii.

De când eram foarte tânăr am învățat că Istoria nu joacă feste, iar memoria faptelor este o judecată fără drept de apel. Iar aici am cam pierdut mereu. 

De sute de ani am preferat să mergem la porți străine, să obținem firmanul de domnie de la Istanbul, Moscova, Bruxelles sau Washington, dar am uitat să citim cuvintele scrise cu litere mici, minuscule, din josul documentului care însoțea bătaia pe umăr, zâmbetul sau semnătura.

Cedam tot, imediat și primeam promisiuni multe. Ne angajam să curățăm societatea românească de cei "nealiniați", dar închideam ochii când venea vorba de firmele lor, cum ar celebrele Microsoft și EADS. Ai noștri erau corupți, dar corupătorii străini dispăreau definitiv din comunicatele DNA. De parcă românii o făceau pe banii și de capul lor, ca niște "inventatori". Dar era furtuna perfectă, cuplului Coldea-Kovesi îi convenea să-și dovedească fidelitatea față de ambasade și să atace "țintele" autohotone. Mai luau o medalie, mai erau invitați la o recepție, primeau promisiunea unui viitor lipsit de griji. Așa s-a ajuns ca jegul de la DNA Ploiești să fie denumit Unitate de Elită, să fie luat exemplu de unii procurori din unitatea centrală, sau de la Brașov și Oradea. 

Va fi foarte greu de reparat stricăciunea care s-a instalat în ultimii 10-15 ani. Nu vom afla niciodată dimensiunea reală a putregaiului, se vor fabrica (noi) subiecte fierbinți, oamenii politici vor fi (în continuare) terorizați, iar noi vom merge spre o luminiță despre care nu știm dacă nu care cumva este doar un bec.Aflat pe un pod prea îndepărtat. Sau pe o autostradă inexistentă.

P.S. Un cititor inspirat îmi scrie că e din ce în ce mai clar că alegerea este între Vechea Moscovă și Noua Moscovă. Eu, poate nu atât de inspirat, cred că alegerea ar trebui să fie între oricare din Moscove și București. 

După cum vedeți nu am folosit nici un nume de politician român. Nu are rost...