Opt persoane arestate în cazul exploziei podului Crimeei. FSB se laudă cu dejucarea altor două atentate
- Ionel Sclavone
- 12 octombrie 2022, 12:25
Opt persoane, cinci ruși și trei cetățeni din Ucraina și Armenia, au fost arestate în cazul exploziei podului de peste strâmtoarea Kerci, din Crimeea. FSB, serviciul federal de securitate rus, a anunțat că cei arestați sunt acuzați că ar fi fost implicați în organizarea acestui eveniment. Podul Crimeei, unul dintre simbolurile lui Vladimir Putin, a fost avariat sâmbătă, de o explozie puternică.
Serviciul federal de securitate rus a anunţat că a reținut cinci ruşi şi trei cetăţeni din Ucraina şi Armenia în cazul exploziei de pe podul Kerci, de sâmbătă. O explozie puternică a avariat podul care face legătura dintre peninsula Crimeea şi Rusia. Încă de la început, serviciile rusești au indicat drept responsabil pentru explozie un camion capcană. Acesta ar fi ajuns în Rusia după ce a trecut prin mai multe țări, venind din Bulgaria.
Într-un comunicat de presă, FSB a afirmă că atacul asupra podului de peste strâmtoarea Kerci a fost organizat de Direcţia centrală de informaţii a Ministerului Apărării ucrainean şi de şeful acestei structuri, Kirilo Budanov. Conform anchetatorilor ruși, explozibilul a fost ascuns în cutii de „role de film” care au fost trimise în luna august din portul ucrainean Odesa și care, ulterior, au tranzitat Bulgaria, Georgia şi Armenia înainte de a intra în Rusia.
Până la acest moment, Ucraina nu a confirmat în mod oficial implicarea în explozia care a avariat simbolul puterii lui Vladimir Putin în Crimeea. Dar, unii oficiali de la Kiev au salutat această explozie care a afectat circulația pe una dintre cele mai importante rute strategice de aprovizionare a armatelor ruse din Ucraina.
Deflagraţia a distrus o secţiune a podului lung de 19 kilometri, fapt ce a dus la suspendarea traficului rutier pentru o perioadă de timp. De asemenea, au fost distruse mai multe vagoane-cisterne cu combustibil care urmau să ajungă în Crimeea.
FSB se laudă cu dejucarea altor două atentate
Podul Kerci a fost inaugurat personal de Vladimir Putin în 2018, la patru ani după ce Rusia a anexat Crimeea. Acesta a devenit o cale de transport vitală pentru pentru campania sa militară contra Ucrainei.
Pe de altă parte, FSB a afirmat că a dejucat o tentativă de atentat în regiunea Moscova şi o alta în Briansk, nu departe de frontiera cu Ucraina. Serviciile de securitate rusești au acuzat Kievul de pregătirea acestor atacuri.
Astfel, FSB a menționat că a arestat un ucrainean suspectat de pregătirea unui atac cu un lansator de rachete în regiunea Moscova şi că un altul care intenționa să organizeze un atac cu explozibil contra unui centru logistic din Briansk.