• În vechime, triburile etiopiene mâncau un amestec făcut din grăsime animală şi boabe de cafea natur, măcinate. Aceasta a fost, fără îndo­ială, una dintre primele forme ale „energizantelor” care se consumă şi în zilele noastre.

 

  • În Turcia secolului XVI, după deschi­de­rea primei cafenele la Istanbul, pasiunea pentru această băutură s-a răspândit rapid. A fost adoptată chiar o lege prin care, în momentul căsători­ei, soţul se obliga să-i asigure viitoarei soţii raţia zilnică de cafea.

 

  • În timpul războiului de secesiune, erau distribuite soldaţilor raţii de cafea. Ei puteau alege între a primi 8 livre de cafea prăjită şi măcinată sau 10 livre de cafea verde.

 

  • Către sfârşitul secolului al XVIII-lea, guvernul german a constituit o unitate specială, numită „kaffee schnufflers”, care avea drept sarcină depistearea și arestarea contrabandiştilor de cafea şi prăjitoarele de cafea clandestine.

 

  • În 1869, propagarea unei ciuperci para­zi­te a provocat arborelui de cafea o boală numită “ru­gina portocalie”, care a afectat recoltele din toată lumea. Au fost necesari 20 de ani pentru ca producţia să revină la nivelul de dinaintea bolii.

 

  • În 1975, ca urmare a unei perioade de supraproducţie, Brazilia a fost forţată să-şi distrugă o cantitate enormă de cafea. Ironia sorţii a făcut ca, în acel an, recoltele să fie afectate de un îngheţ timpuriu, care le-a distrus aproape complet. Urmarea: preţul cafelei a crescut cu peste 500%, atingând un nivel care ar fi fost de neimaginat cu doar câteva luni în urmă.

 

  • Cafeaua şi cofeina au fost trecute pe lista substanţelor prohibite de către Comitetul International Olimpic. Un atlet a cărui urină conţine mai mult de 12 micrograme de cofeină pe mililitru, adică echivalentul a 5 ceşti de cafea, poate fi descalificat de la Jocurile Olimpice.

 

  • Termenul de „pauză de cafea” a apărut în timpul celui de-al doilea Război Mondial, în scopul creşterii eficienţei angajaţilor ce lucrau la birouri. După război, studii americane au demonstrat că, în fiecare an, circa 000 de cupluri de noi căsătoriţi s-au format în timpul acestor pauze de cafea.