În Levant, ninge peste noi cu Alifantis
De Sfâtul Nicolae, în loc să ne bântuie gândurile pioase, ne-am făcut tâlhari prin Ţara Levantului. Da, da, tâlhari de drumul mare, pândind un poştalion. Făceam asta „Nu ca să...
Opinii și editoriale scrise de jurnaliștii EvZ, de colaboratori permanenți și de invitați, despre politica internă și internațională. Cele mai importante evenimente, comentate.
De Sfâtul Nicolae, în loc să ne bântuie gândurile pioase, ne-am făcut tâlhari prin Ţara Levantului. Da, da, tâlhari de drumul mare, pândind un poştalion. Făceam asta „Nu ca să...
Sondajele de opinie sunt o armă extrem de eficace în lupta politică. Nu numai că-i ajută pe politicieni să spună ceea ce vor să audă alegătorii și să treacă sub...
Să mai spună cineva că asemănări între Uniunea Europeană și defuncta Uniune Sovietică există doar în capul adepților teoriilor conspirației… Chiar unii dintre membrii Comisiei Europene fac tot ce pot...
Miercuri, 4 decembrie, a avut loc Gala Capital și decernarea premiilor „Eroii anului 2019”. În primul rând, începând cu anul acesta, am schimbat formatul lansării topului de tradiție din ultimii...
Igor Dodon a intrat în conflict cu PSRM. Nu, nu au început urletele și acuzațiile reciproce în săli de ședință, nici înjurături în presă, doar bârfele și nemulțumirile exprimate cu...
Aniversăm luna asta ceea ce unii numesc Revoluția din decembrie 1989, alții Revolta spontană și cei mai mulți, în frunte cu procurorii Parchetului General, Lovitura de stat din decembrie 1989....
Românul tot român. Agent Green, ONG românesc, căpușează mișcarea inițiată de Greta Thunberg printr-un fake news flagrant. ONG-ul se laudă pe FB și în presă că ei au organizat protestele...
Se anunță schimbări majore în Uniunea Europeană cu privire la gestionarea fluxurilor de imigrație. Din câte se pare, în următoarele câteva luni se va pune în funcțiune un mecanism automat...
Densitatea de sărbători ne-a făcut să uităm o dată importantă. România împlinește o cifră rotundă, dar și foarte importantă: 100 de ani de la primele alegeri parlamentare din România Mare....
Anotimpul preferat al doctorului Alecu Trandafir era primăvara. Când se dezmorțesc râmele, iar cerul se sparge lăsând soarele agățat sus pe boltă, ca o pălărie nouă pe care o admiri,...
Summitul NATO de la Londra a fost ocazia cu care multe din temele politicii interne a statelor membre, turbulențelor din relațiile internaționale și eșafodajul global de securitate au putut fi...
Declarațiile mai multor lideri PNL (semn al celor două centre de putere deja marcate, de la Victoria și de la Cotroceni) ne dezvăluie intenția Guvernului Orban de a-și asuma răspunderea....
Eu cred că atunci când Dumnezeu a făcut Paradisul și l-a văzut pe Adam scărpinându-se lipsit de griji pe burtă sau leul tăvălindu-se în iarbă fără să se sinchisească de...
Alegerile generale din Marea Britanie, de pe 12 decembrie, se situează sub spectrul incertitudinilor clasice datorate sistemului britanic de vot care presupune vot uninominal pe circumscripții, ceea ce face ca...
28 ianuarie 2005. CCR adoptă Decizia nr. 53 ”asupra cererilor de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Parlament, formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de...
Trăim cu iluzia, alimentată puternic de presa progresistă de la noi, că, în Occident, nu numai politicienii sunt niște îngeri, ci chiar și oamenii de afaceri. Credem cu tărie că,...
Legăturile frăției slave propovăduite de Rusia lui Putin cu statele balcanice, de data aceasta Serbia și Bulgaria, s-au cutremurat puternic în urma unui scandal enorm de spionaj. Înainte de a...
Guvernul Orban abia se dezmeticește după preluarea puterii și inventarierea ”grelei moșteniri” rămase de la PSD. Prioritară a fost și este rectificarea bugetului, căci nimic nu poate funcționa fără bani....
Partidul Social Democrat a intrat în Opoziție. După opinia mea, pentru mult timp. Firește, membrilor și simpatizanților unui partid aflat în Opoziție liderii trebuie să le spună 24 din 24...
Citeam acum câteva săptămâni (pe un site conservator din Statele Unite) că reclamele produse pentru marile corporații international nu mai au scopul de a ne vinde mărfuri de care nici...