Nu cred că-și mai amintește vreun român de această Decizie. Nu cred că-și amintesc de ea nici membrii de atunci ai CCR. Și totuși ea se constituie, prin speța abordată, într-unul din momentele de cotitură ale democrației din România. Despre ce-i vorba? Despre un conflict juridic creat de Traian Băsescu, la vremea respectivă Președintele României. Spune Decizia, citînd din președintele Camerei Deputaților de atunci, Adrian Năstase:

„În opinia autorului cererii, conflictul a fost creat prin afirmaţiile făcute de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, în interviul acordat ziarului «Adevărul», publicat în nr. 4.513 din 6 ianuarie 2005, sub titlul «Sunt un adept al unor anticipate imediate pentru a scăpa de o soluţie imorală care se numeşte PUR». Aceste afirmaţii referitoare la Parlament şi la partide parlamentare depăşesc atribuţiile constituţionale ale Preşedintelui României, sugerînd şi conduite contrare Constituţiei. Astfel, Partidul Umanist Român, partid parlamentar care participă la guvernare, a fost calificat «drept o soluţie imorală», conducerea Partidului Social-Democrat a fost caracterizată ca avînd «limite în înţelegerea viitorului României» şi ca fiind un mecanism prin care «s-a ridicat sistemul de guvernare de tip mafiot la rang de politică de stat», iar pentru alte partide parlamentare s-a sugerat necesitatea fuziunii precizându-se şi acţiuni concrete, în acest sens, la viitoarele congrese.”

Apariția interviului a stîrnit un tărăboi uriaș în presă, pe scena politică, în opinia publică. Mai întîi prin lansarea de către Traian Băsescu a propunerii de a se organiza alegeri parlamentare anticipate. Alegerile parlamentare la termen avuseseră loc în 28 noiembrie 2004. La o prezență de 58,5%, alegerile fuseseră cîștigate de Uniunea Națională PSD + PUR: 3.760.560 voturi (37,16%). Formațiunea lui Traian Băsescu, Alianța Dreptate și Adevăr PNL – PD, obținuse 3.209.073 (31,71%). Ca urmare a acestor rezultate, viitorul președinte al României trebuia să desemneze un premier de la PSD, cel care avea majoritatea în Parlament. Pe 28 noiembrie 2004 s-a desfășurat și primul tur al prezidențialelor.Acesta a avut următoarele rezultate. Prezență: 10.794.653 (58,50%). Adrian Năstase (Alianța PSD+PUR): 4.278.864 voturi (40,97%) Traian Băsescu (Alianța Dreptate și Adevăr): 3.545.236 voturi (33,92%) Diferența între candidați: 733.628 (7,05%). Turul al doilea a avut loc pe 12 decembrie 2004.

La prezență mai mică decît la primul tur- 10.112.262 persoane (55,20%), cu 682.391 persoane (3,30%) mai puțin, Traian Băsescu a răsturnat situația, cîștigînd alegerile cu 5.126.894 voturi (51,23%). Adrian Năstase (Alianța PSD+PUR) a obținut doar 4.881.520 voturi (48,77%). Diferență voturi dintre candidați: 245.374 voturi (2,46%) Trei au fost cauzele răsturnării: Boicotarea lui Adrian Năstase de către Baronii locali, dar și de oamenii lui Ion Iliescu (fostul președinte nu voia ca un PSD-ist să fie președinte cum a fost el), prin ieșirea la vot a unui număr mai mic de PSD-iști decît la primul tur. Baronii locali, primarii nu mai trăgeau pentru Adrian Năstase. Partidul cîștigase parlamentarele. Erau convinși că vor avea majoritatea în Parlament. Angajamentul făcut Liberalilor de Traian Băsescu că, ajuns președinte, îl va pune pe Călin Popescu Tăriceanu premier.

Diversiunea Fraudarea Alegerilor, regizată cu ajutorul președintelui Pro Democrația de atunci, Cristian Pîrvulescu, politologul căruia i se uscase gîtlejul la gîndul că are Onoarea, Marea Onoare, de a-i pune o întrebare Mărieii Sale, Klaus Iohannis, Mereu Întîiul, la așa zisa dezbatere dinaintea turului al doilea al prezidențialelor din 2019. După răsturnarea scorului din primul tur, Traian Băsescu mai reușește o performanță: Formează un Guvern condus de Călin Popescu Tăriceanu, trimițînd PSD, cîștigătorul Parlamentarelor, în Opoziție. Pe 22 decembrie 2004 – Traian Băsescu îl desemnează pe Călin Popescu-Tăriceanu pentru funcția de prim-ministru al României. Pe 28 decembrie 2004, noul guvern primește votul de învestitură din partea Parlamentului cu voturile a 251 de parlamentari, membri ai grupurilor parlamentare ale Alianței Dreptate și Adevăr (D.A.) (formată din Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Democrat (PD)), Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Partidului Umanist din România (PUR) și Minorităților Naționale (altele). Lovitura a fost posibilă prin ruperea PUR al lui Dan Voiculescu din Alianța electorală cu PSD și atragerea UDMR de la guvernare.

Prezența PUR la Guvernare alături de DA, în condițiile în care Trustul lui Dan Voiculescu dusese o campanie feroce împotriva DA, dezamăgește electoratul de Dreapta. Conștient de asta, dar și de faptul că majoritatea parlamentară era fragilă, Traian Băsescu lansează propunerea anticipatelor. Ele n-au avut loc, deoarece Călin Popescu Tăriceanu și-a dat seama că era vorba de o manevră prin care Traian Băsescu scăpa de el. Totuși, ideea anticipatelor, lansată la nici două luni de la alegeri, prezentă în interviu a produs senzație. A produs senzație însă și premiera înregistrată postdecembrist, prin interviul din Adevărul: Un președinte ataca partide politice ! Pînă atunci un asemenea gest era de neconceput. Constituția stabilea clar că Președintele trebuie să se păstreze deasupra partidelor politice. În mandatul 1992- 1996, cînd Ion Iliescu a fost trecut pe un afiș al PDSR, presă, Opoziție, s-au năpustit să-l condamne.

Păstrarea Președintelui deasupra bătăliei dintre partide – ipostază cerută de Constituție- era la vremea respectivă o axiomă de talia celei despre Rotunjimea Pămîntului. De această condiție a ținut cont ulterior Emil Constantinescu. Asemenea lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu a îndrumat CDR. A făcut-o însă discret, evitînd încălcarea fățișă a Constituției. Conștient că atacul lansat de Traian Băsescu încălca Legea Fundamentală, Adrian Năstase se adresează CCR. CCR, așa cum se întîmplă postdecembrist cu toate instituțiile statului de drept, simte nevoia unor temenele la adresa învingătorului. Prin urmare Decizia stabilește că Traian Băsescu n-a încălcat Constituția, deoarece președintele se bucură de libertatea de expresie ca orice cetățean. Au trecut de atunci 14 ani. Luni, 2 decembrie 2019, președintele Klaus Iohannis a participat la ședința Biroului Politic al PNL.

De aici el a proclamat că va continua războiul cu PSD. PSD e un partid politic. Ce fel de arbitru al conflictelor politice interne mai e președintele dacă el se războiește cu un partid politic, mai ales că acesta e de Opoziție? BEx e un organism de conducere a PNL între două ședințe ale BPN. Un fel de conducere restrînsă, pentru rezolvarea chestiunilor curente ale partidului. Klaus Iohannis, președintele României, n-a participat la un Congres al partidului, unde să țină un Mesaj și apoi să plece. A participat la o ședință de lucru a conducerii restrînse, conducînd practic ședința, punîndu-l între paranteze pe Ludovic Orban și în calitatea acestuia de președinte al PNL, după ce l-a pus între paranteze ca premier.

Încălcarea Constituției e fățișă, provocatoare. Cu 14 ani în urmă zicerile unui președinte împotriva unui partid au stîrnit scandal. Azi președintele României, obligat de Constituție să fie echidistant cu partidele politice, anunță că se va război, ca președinte, cu un partid politic, și participă la o ședință de lucru a unui partid politic, preluînd practic funcția de președinte al acestuia. Klaus Iohannis nu mai e președintele românilor, cum spune Constituția. După vorba unui tip mai inteligent decît mine și care nu mi-a permis să-l dau ca autor, Klaus Iohannis e președintele tuturor românilor din PNL. Și nimeni în presă, în politică, în opinia publică nu tresare. Se dovedește încă o dată că în România cine are tupeu ajunge departe. Pentru că românii s-au obișnuit să accepte politica ilegalității împlinite. Indiscutabil, Klaus Iohannis va comite încălcări și mai grave ale Constituției.

Fără să-l tragă cineva de mînecă. Nu de alta, dar încălcarea Constituției de către cel chemat s-o respecte cu sfințenie a devenit în România lui Klaus Iohannis o realitate banală.

Te-ar putea interesa și: