Totul a pornit, normal, de la Guvernul Chicu, numit și Guvernul Dodon, în care Președintele pro-rus care și-a nuanțat ieșirile publice în ultima vreme a pus 6 consilieri prezidențiali începând cu premierul și mulți profesioniști pe lângă. Rezultatul e puterea lui Dodon, Guvernul lui Dodon – pe care-l controlează autoritar – și Regimul Dodon. Care nu pare să fie pregătit, totuși, pentru Igor Dodon, ci pentru succesorul său necunoscut, zicem noi.

 

Nemulțumirea a placat din ignorarea partidului la formarea Guvernului. Deja a fost complicat, în formula de mezalianță PSRM-ACUM, să lași Guvernul Maiei Sandu. Dar au strâns cu toții din dinți și au răbdat 5 luni ca strategia de eliminare a pro-europenilor de la Guvernare și preluarea Chișinăului să se realizeze. Dar acum e guvernul PSRM. PDM care a votat la instalare s-a anunțat în opoziție și pândește la cotitură, cu elemente clare rezolvate – numirea procurorului general care să nu ancheteze “dosarele politice” de tipul celui constituit cu tema uzurpării puterii în stat – dar și linii roșii inacceptabile – a anunțat, prin președintele său, Pavel Filip, că nu va accepta nici deturnarea drumului pro-european, nici introducerea limbii ruse ca limbă oficială, pe ușa din spate, prin legi pe domenii distincte.

 

Și dacă e Guvernul PSRM, ar trebui să fie decizia PSRM cine intră în Guvern. Sigur, e nevoie de voturile unui aliat sau unor parlamentari pentru a promova legi. Sigur, Dodon vrea al doilea mandat, e de înțeles(nu au prea înțeles de ce trebuie să accepți transnistrizarea sub falduri ruse a Republicii Moldova ca să obții al doilea mandat, procesul va trezi din nou proteste, dar oricum e treaba președintelui). Dar de ce să nu alegi pe nimeni, nici o grupare din PSRM, pentru a guverna?

 

Poate nu-i plac azi pro-rușii din PSRM. Poate gruparea moldoveniștilor din PSRM e prea vetustă și neconvingătoare și nu are lideri relevanți ca Vladimir Voronin. Poate sunt mai buni pro-europenii din PSRM– tot socialiști, tot pro-ruși, unii cu cetățenie română, dar care vor să facă afaceri cu cei care plătesc și să nu piardă avantajele occidentale. Dar important e ca o grupare, poate două, poate întreg partidul să se simtă la Guvernare. Nu totul la Dodon: și justiție, și servicii, și Securitate, și schemele economice lucrative, și tot. Și pentru PSRM? Pentru parlamentari, membri, vicepreședinți? Nimic, nimic? Pentru nimeni?

 

Firește, Doamna Zenaida Greceanâi e fericită ca Președinte al Parlmentului. Îi asigură spatele lui Dodon. Dar ea nu e a partidului. Toți își amintesc cum a adus-o Dodon de acasă când fusese ales Președinte ca să preia partidul. Nu unul dintre ei să ajungă Președinte. Și să-l bage pe Dodon la Putin. În plus, doamna Greceanâi e mai preocupată de implicarea soțului în furtul miliardului și credite neperformante luate de la bănci falimentate decât de viitoarea Președinție a Republicii Moldova sau de avantajele partidului la Guvernare. Dar restul, vicepreședinți, președinți de filiale, membri și parlamentari se simt și ei la putere. Pentru ei nu e nimic de dat? Ei nu au chiar nimic din asta?

 

Bine, rămâne marea problemă a lui Igor Dodon: azi controlează tot, conduce tot, totul depinde de el, deci el e responsabil de tot și toate. Tot ce nu merge în Republica Moldova are un singur vinovat: Igor Dodon. El și-a asumat toată puterea. El e cel mai hulit, lui i se aduc cele mai fantastice injurii, el e dușmanul întregii societăți. Omul Negru. Următorul care trebuie înlăturat, după Plahotniuc. Cel mai urât dintre “moldoveni”, cum își autocaracterizează concetățenii. Și din această dilemă a puterii îi e imposibil să iasă prea devreme.

 

Noroc că vin alegerile prezidențiale. Mai vorbim în iunie- iulie!