Din cîte văd, asta se întîmplă acum și cu PSD. Și sînt sigur că mulți din partid nutresc convingerea că se vor întoarce la Putere dacă nu la primăvară, atunci măcar în decembrie 2020, cînd vor avea loc alegeri parlamentare. Îi face să creadă asta realitatea postdecembristă pe parcursul căreia PSD a revenit la putere fără să facă mare lucru, din simplul motiv că Dreapta de la Guvernare s-a compromis de la sine sau s-a sfîșiat în lupte intestine.

Așa a fost cu Guvernarea CDR-PD, intrată în criză deja la începutul lui ianuarie 1998, prin rebeliunea PD, condusă de Traian Băsescu. Așa s-a întîmplat în 2007, cînd PNL-ul lui Călin Popescu Tăriceanu a dat afară PDL de la Guvernare, rămînînd dependent de PSD în Parlament. Așa s-a întîmplat în decembrie 2016, cînd Guvernarea tehnocrată a dus la victoria uriașă a PSD în alegerile parlamentare. Nu cred însă că aceste lucruri se vor repeta. PNL e un partid alcătuit din două formațiuni – PNL și PDL – cu o experiență de Guvernare și pe deasupra alcătuind o puternică forță de Dreapta. Klaus Iohannis are de partea sa Sistemul instituțiilor de forță. Sprijinite din Occident, aceste instituții nu vor permite PSD să revină prea repede la Putere. Pe de altă parte, revenirea PSD la Putere fără o reformă reală, profundă, cerută și dacă nu mai ales de mutațiile dramatice din electoratul clasic al partidului, tot mai restrîns prin dinamica vieții, ar fi o nenorocire nu numai pentru țară, dar și pentru PSD.

Ce ar trebui să facă PSD în perioada următoare ? Primul lucru care trebuie făcut ține de una din marile slăbiciuni ale partidului: Imaginea catastrofală, ca urmare a diabolizării PSD, înlesnită chiar de liderii partidului. Această imagine, amintind de cea a lui Nicolae Ceaușescu de dinainte de evenimentele din decembrie 1989 reduc cumplit vocea publică a PSD, chiar și atunci cînd are dreptate. Pe de altă parte, din cauza acestei imagini, orice s-ar spune rău despre PSD în spațiul public e crezut imediat, chiar și cînd e vorba de născociri manipulatoare. Un exemplu edificator îl reprezintă dezastrul de imagine al PSD după pierderea alegerilor prezidențiale. Manualul de manipulare ne oferă o nouă lecție.

Nimic nu e mai disponibil manipulării decît o realitate care refuză transparența. Acolo unde totul se ascunde, orice născocire e posibilă. Ba mai mult, orice născocire are impact mediatic major. Ea, născocirea, primește valoarea unei informații obținute cu mari dificultăți, ba chiar și cu mari riscuri. Prin asta informația devine senzațională, captează atenția opiniei publice. E suficient să privim ce se întîmplă cînd partidele de la noi au reuniuni conflictuale, ținute însă în secret. Presa e îndepărtată, telefoanele sînt lăsate la intrare. Cum reuniunea e în prim plan mediatic, televiziunile de știri, care transmit de la fața locului în direct, sînt constrînse să răspundă nevoii telespectatorului de informații despre ce se întîmplă la reuniune.

Și cum nici o informație nu vine din punct de vedere oficial, în multe cazuri reporterii de la fața locului cad pradă zvonurilor sau pur și simplu născocesc. Așa s-a întîmplat marți, 26 noiembrie 2019, cînd a avut loc ședința CExN al PSD. Reuniunea s-a anunțat ca de mare interes mediatic. Toate televiziunile, toate site-urile, toate radiourile și-au întrerupt programul obișnuit pentru a transmite în direct de la sediul PSD din Kisselef. Ședința a durat de la 18 seara pînă după miezul nopții. Timp de șase ore presa s-a văzut obligată să țină trează atenția opinia publice de la noi cu întîmplările de la o reuniune considerată – și pe drept cuvînt – crucială pentru PSD.

Se decidea dacă Viorica Dăncilă va pleca sau nu din fruntea PSD după dezastrul de la prezidențiale. Suspansul era alimentat și de secretoșeni în care se prăbușise Viorica Dăncilă. Timp de două zile, după seara lui 26 noiembrie 2019, fostul premier, candidat intrat în turul al doilea al Prezidențialelor, președinte al celui mai puternic partid postdecembrist, se închisese într-o muțenie totală. Despre ce gîndea, ce făcea și ce zicea ea opinia publică afla doar din informațiile date de alții, dar mai ales din surse neautorizate. Î ntrebarea ivită în spațiul mediatic începînd de luni dimineața era dacă Viorica Dăncilă va demisiona, așa cum doreau mulți lideri PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu. Duminică seara, ea anunțase că nu demisionează.

Luni, dimineața se aflase, pe surse, că va demisiona. Marți dimineața, tot de pe surse se aflase că s-a răzgîndit. La intrarea la ședință, Viorica Dăncilă a refuzat să facă vreo declarație. Din clipa în care ședința a început, timp de șase ore presa, constrînsă de opinia publică să dea informații despre ce se întîmplă înăuntru, a fost lipsită de orice informații oficiale. În aceste condiții, presa a apelat la zvonuri sau chiar la născociri. Altfel ar fi stat lucrurile dacă ședința ar fi fost transmisă în direct. Ar fi fost o premieră, semn că PSD se reformează, și în același timp o contracarare eficientă a născocirilor. Dacă PSD s-ar preocupa cît de cît de imaginea sa publică, s-ar fi găsit chiar și soluții diversioniste.

Ca, de exemplu, cineva dinăuntru să intoxice presa dinadins cu știri despre reuniune. Ce-ar fi fost însă dacă din cînd în cînd cineva ar fi ieșit în fața jurnaliștilor și le-ar fi vorbit despre ce se întîmplă în interior. Au mai fost reuniuni secrete și ale altor partide. De ce reuniunea PSD a fost atît de favorabilă manipulării ? Pentru că PSD avea deja la ora ședinței imaginea de partid care-și reglează conturile în reuniuni ținute prin restaurante sau prin cămări. Cu această imagine, n-a fost prea greu opiniei publice să fie convinsă că la ședința CExN ditamai liderii s-au înjurat, s-au scuipat, au plîns, s-au păruit. Schimbarea de imagine nu presupune, cum a încercat Viorica Dăncilă între cele două tururi, asumarea discursului TeFeList.

Înseamnă o revoluție în comunicarea publică. O revoluție imposibilă fără o Revoluție de conținut a partidului.

Te-ar putea interesa și: