Operaţiunea „Blocada”. Tzancă Uraganu și Andrew Tate, opriţi şi testaţi în trafic 

Operaţiunea „Blocada”. Tzancă Uraganu și Andrew Tate, opriţi şi testaţi în trafic Poliţia rutieră. Sursa foto: EVZ

Operaţiunea „Blocada” a tras pe dreapta zeci de şoferi. Printre aceştia s-au aflat Tzancă Uraganu și Andrew Tate. În Ilfov s-au dat 122 de amenzi, opt permise de conducere reţinute şi şapte certificate de înmatriculare au fost retrase într-o singură noapte.

Operaţiunea „Blocada” este o razie rutieră de amploare în București și Ilfov. Tzancă Uraganu și Andrew Tate au fost opriți de polițiști în trafic. Cei doi au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest. Manelistul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. De asemenea, şi în cazul lui Andrew Tate rezultatele au fost negative.

Operaţiunea „Blocada” a tras pe dreapta zeci de şoferi

Sute de şoferi au fost traşi pe dreapta de către poliţiştii rutieri din Ilfov, în operaţiunea „Blocada”. În doar câteva ore u dat amenzi de peste 25.000 de lei. Poliţiştii rutieri au dat sancţiuni contravenţionale, au reţinut 8 permise de conducere şi au retras 7 certificate de înmatriculare.

Un bărbat care nu a oprit la semnalele poliţiştilor, în Măgurele, se afla sub influenţa alcoolului şi a substanţelor psihoactive, a fost reţinut. De asemenea, el a refuzat prelevarea de probe biologice. Bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu propuneri legale.

Operaţiunea „Blocada”. Sursa foto: IPJ Ilfov.

Bărbat prins la volan sub influenţa drogurilor, băut şi fără permis

Operaţiunea „Blocada”. La Măgurele, poliţiştii rutieri au făcut semnale regulamentare de oprire unui autoturism, însă şoferul nu a oprit. Acesta era băut şi drogat la volan. În acest caz, a fost deschis dosar penal.

„Imediat, poliţiştii rutieri din Magurele au procedat la urmărirea acestuia, reuşind interceptarea autoturismului şi imobilizarea conducătorului auto, respectiv un bărbat în vârstă de 22 de ani. În urma verificărilor a rezultat faptul că, bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, la testarea cu aparatele din dotare, au reieşit indicii cu privire la prezenţa în organism a unei substanţe psihoactive, precum şi valoarea de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, context în care, bărbatul a fost condus la o unitate medicală din Bucureşti, însă a refuzat prelevarea de probe biologice”, relatează IPJ Ilfov.

Operaţiunea „Blocada”. Sursa foto: IPJ Ilfov.

Operaţiunea „Blocada”, un succes

Poliţiştii rutieri din Bragadiru au oprit în localitatea Ciorogârla un autoturism, iar la testarea şoferului au reieşit indicii cu privire la prezenţa în organism a două substanţe psihoactive, fiind deschis dosar penal pentru conducere pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive.

Pe Bulevardul Pipera-Tunari, poliţiştii au oprit un autovehicul, iar la testarea şoferului au reieşit indicii cu privire la prezenţa în organism a unei substanţe psihoactive.

Poliţiştii din Chitila au oprit un autovehicul în localitatea Chiajna, iar în urma verificărilor au constatat faptul că, bărbatul care se afla la volan nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Şi în acest caz, poliţiştii au deschis dosar de urmărire penală, pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, informează news.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News