Operațiune comună Polonia-Ucraina. O amenințare directă la graniță, dejucată în cursul nopții
- Nicolae Comănescu
- 10 septembrie 2026, 21:20
sursa: Facebook
O acțiune directă, îndreptată împotriva unui punct de trecere a frontierei dintre Polonia și Ucraina, a fost oprită la timp în cursul nopții, ca urmare a intervenției coordonate a structurilor de securitate din cele două state. Declarația a fost făcută joi de premierul polonez Donald Tusk, care a subliniat importanța schimbului de informații între serviciile din Varșovia și Kiev, conform Mediafax.
Operațiune comună Polonia-Ucraina. O amenințare directă la graniță, dejucată în cursul nopții
Declarația oficialului polonez a fost dată în cadrul unei conferințe desfășurate la Bratislava, la finalul reuniunii liderilor din cadrul Grupului de la Vișegrad.
„Datorită cooperării dintre serviciile noastre și cele ucrainene, am reușit să prevenim o amenințare directă la adresa unuia dintre punctele de trecere a frontierei”, a spus Tusk, potrivit TVP World.
Șeful executivului de la Varșovia nu a prezentat amănunte suplimentare privind tipul de acțiune vizat și nici nu a menționat locația exactă a punctului de frontieră unde s-a desfășurat intervenția.

Sursa foto: Facebook/ Donald Tusk
Riscuri crescute la granița estică a Uniunii Europene
În intervenția sa, Donald Tusk a menționat că astfel de provocări pot vizat în mod constant statele aflate la granița cu zona de conflict și a făcut apel la o stare continuă de vigilență.
„Ne așteptăm la acest tip de acțiuni împotriva punctelor de trecere a frontierei cu Ucraina și în alte țări, inclusiv în Polonia. Din păcate, peste noapte am avut o primă experiență de acest fel. S-a terminat cu bine, dar trebuie să fim pregătiți pentru diverse provocări de acest gen”, a adăugat Tusk.
Rapoarte ale serviciilor secrete privind evoluțiile viitoare
Conform informațiilor transmise de agenția Reuters, premierul polonez a punctat că a primit date detaliate de la partenerii internaționali privind posibile scenarii de destabilizare în perioada următoare.
Tusk a afirmat că a primit „un raport destul de precis direct de la CIA cu privire la posibile evenimente în lunile următoare – în concordanță cu ceea ce am spus și în legătură cu care am avertizat de luni de zile”.
Situația de securitate rămâne tensionată de-a lungul întregului flanc estic, pe fondul războiului din Ucraina și al intensificării acțiunilor de tip hibrid desfășurate de Federația Rusă în regiune.
„Trebuie să anticipăm diverse scenarii. Atât Polonia, cât și întreaga Europă trebuie să fie pregătite pentru diferite posibilități privind situația nu doar pe frontul ruso-ucrainean, ci și de-a lungul flancului estic al UE”, a adăugat premierul polonez.