OLGUȚA VASILESCU despre LEGEA SALARIZĂRII UNITARE: Salariile de până la 4.000 de lei se vor dubla!
- Cristina Vladu
- 5 martie 2017, 11:20
Mâine încep discuţiile cu sindicatele din ordine publică şi sănătate privind legea salarizării unitare, salariile de până la 4.000 lei urmând a fi dublate, iar cele care depăşesc acest prag vor fi majorate cu 45 %, a anunţat ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu.
„Suntem în discuţii pe legea salarizării unitare. De luni începem să avem întâlniri cu sindicatele, primele care vor intra la discuţii vor fi sindicatele din ordinea publică şi din sănătate. (...) Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creşteri, dar nu foarte mari", a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la postul de televiziune România TV.
Ministrul Muncii nu îşi doreşte niciun fel de modificare la proiectul legii salarizării, deşi sindicaliştii au anunţat că vor anumite modificări, dar a spus că ministerul este deschis pentru dezbateri pe această temă. Întrebată când va ajunge în Parlament legea salarizării unitare, Olguţa Vasilescu a declarat că mai întâi trebuie purtate discuţii cu sindicatele, deci nu poate spune o dată exactă, dar legea va trebui adoptată până la data de 1 iulie 2017.
Comitetul Confederal al CNS Cartel ALFA i-a solicitat ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, printr-o scrisoare deschisă, să renunţe la propunerea de a separa salariile de indemnizaţii.
„Stabilirea bazei de raportare a indemnizaţiilor demnitarilor, primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, vicepreşedinţilor, etc la salariul mediu, în timp celelalte salarii din sistemul public sunt raportate la salariul minim din grilă, instituie un tratament diferenţiat al acestor angajaţi publici în raport cu ceilalţi. Această propunere reprezintă încă o aroganţă a aleşilor noştri, care se văd deasupra restului populaţiei, astfel încât îşi adoptă reguli separate privind remunerarea, decuplate de restul masei de salariaţi din sistem, după principiul consacrat «ce-i al nostru-i pus deoparte»”, se arată în scrisoarea deschisă a CNS „Cartel ALFA”.