Oficialii fotbalului românesc au intrat în alertă. Ar putea fi vorba despre țeapa deceniului
- Andrei Calin
- 5 noiembrie 2020, 12:49
Prin visteria clubului Dinamo bate vântul, iar oficialii de la LPF au de gând să înființeze un organism care să controleze activitățile financiare din Liga I.
Marile investiții promise de spaniolii care au preluat clubul Dinamo întârzie să apară. Banii lipsesc cu desăvârșire la clubul din Ștefan cel Mare și se conturează o țeapă de zile mari. În aceste condiții, oficialii de la Liga Profesionistă de Fotbal s-au autosesizat și au decis să înființeze un departament de integritate, care să verifice tranzacțiile ce se învârt în jurul cluburilor din Liga I.
„Nu avem informații despre spanioli, dar după ce vom finaliza evaluarea financiară a cluburilor din Liga 1, unde domnul Duru se ocupă de asta, atunci pasul numărul doi este un departament de integritate în cadrul Ligii, care să definească niște principii minime.
Nu poți să faci ce fac cei din Anglia, dar măcar principii minime, pe parte administrativă. Un departament de integritate care să verifice tot ce înseamnă tranzacții din astea”, a declarat Justin Ștefan, secretar general al LPF, pentru Digi Sport.
„Dacă te duci să cumperi o mașină, nu verifici dacă ai și bani?”
Mai mulți oameni de fotbal din România pun la îndoială bunele intenții ale spaniolilor. „Eu am auzit de pe stradă că ar fi un fond de investiții care nu ar fi reglementat și recunoscut în nicio țară europeană. Lucruri de genul atrag alte probleme. Spălare de bani, mai pe scurt. Nu știu dacă e adevărat, sper să nu fie, dar totuși ar trebui făcut un control”, a afirmat Marcel Pușcaș la Pro X.
Nici Dănuț Lupu nu dă mari șanse de reușită proiectului menit să salveze gruparea „roș-albă”. „Contra ne-a zis că au un proiect extraordinar, ne-a mințit? Dacă te duci să cumperi o mașină, nu verifici dacă ai și bani? Contra a greșit când a spus că nu se va prezenta la antrenament dacă jucătorii nu sunt plătiți. Acum poate se vor da, că vin banii de la televiziuni, dar luna viitoare ce fac?”, a afirmat fostul mijlocaș.