Acum e OFICIAL. Cabinetul DĂNCILE are un NOU MINISTRU. Președintele a SEMNAT
- Iuliu Vlădescu
- 26 octombrie 2018, 14:29
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri decretul de numire a lui Nicolae Hurduc în funcţia de ministru al Cercetării şi Inovării.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către noul ministru al Cercetării va avea loc luni după-amiaza, potrivit unor surse oficiale de la Administraţia Prezidenţială, citate de Agerpres.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat joi că profesorul universitar Nicolae Hurduc a fost propus ministru al Cercetării. „Am prezentat Biroului Permanent Naţional propunerea pentru ministrul Cercetării. Este vorba de domnul Nicolae Hurduc, profesor în cadrul Universităţii Tehnice 'Gheorghe Asachi' din Iaşi - Facultatea de inginerie chimică şi protecţia mediului”, a declarat Dăncilă.
Fostul ministru al Cercetării şi Inovării Nicolae Burnete şi-a anunţat demisia din funcţie pe 31 august. Interimatul a fost asigurat de vicepremierul Viorel Ştefan.