Un oficial al BOR oferă detalii din „culisele” întrevederii dintre Patriarhul Daniel și președintele Klaus Iohannis.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, s-a întâlnit, marţi, cu preşedintele Klaus Iohannis, la Reşedinţa Patriarhală.

Potrivit Agenţiei de Presă Basilica a Patriarhiei Române, nu s-au oferit detalii publice despre discuţiile purtate.

„A fost o vizită firească la început de an, o întâlnire oficială în spiritul dialogului dintre două instituţii importante ale societăţii româneşti pe temele actuale ale acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, conform sursei citate.

Bănescu nu a luat parte la întâlnire.

„Preşedintele însuşi nu a făcut nicio declaraţie în acest sens, ceea ce indică nu doar caracterul interinstituţional, ci şi pe cel interpersonal al acestei întâniri”, a afirmat Vasile Bănescu.

Patriarhul şi preşedintele s-au mai întâlnit public în luna martie a anului trecut, atunci când Klaus Iohannis a primit Premiul European “Coudenhove-Kalergi”, mai informează Basilica.

Oficial al BOR, despre întâlnirea dintre Patriarhul Daniel și Klaus Iohannis

Preotul Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a declarat că există șanse mari ca subiectul discuției dintre Patriarhul Daniel și Klaus Iohannis să fi fost legat fonduri tăiate de la Guvern pentru Biserica Ortodoxă Română.

„Comunicare prezidențială praf. Te apuci și anunți, de la nivelul cel mai înalt în stat, că cei mai importanți oameni din România se întâlnesc. Evident, nu să joace șah. Cu certitudine, subiecte care vizează poporul.

După care, taci. Asurzitoare tăcere. Cinică. Deranjantă. Ca și cum ce au discutat nu ne privește. Misterul cel mai mare nu e ce au discutat, ci de ce ne-a mai anunțat….

Și nu cred în ruptul capului că Patriarhia nu ne-ar spune. Probabil așa a solicitat Președintele. Iar dacă KWJ s-a dus glonț la Patriarh, nu vă așteptați la ceva bun. În contextul actual, mai mult ca sigur că e vorba de bani. Tăiați. Catedrala, salarizare, proprietățile Bisericii”, a spus Eugen Tănăsescu pe pagina sa de Facebook.

Precizările Președinției

Întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu Patriarhul Daniel, care a avut loc marţi, se înscrie în seria dialogurilor periodice pe care şeful statului le are cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, arată Administraţia Prezidenţială.

“Întâlnirea se înscrie în seria dialogurilor periodice pe care preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, le are cu Părintele Patriarh Daniel, care au ca subiect contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la binele comun şi aprofundarea dialogului dintre Biserică şi autorităţile publice. Preşedintele României apreciază intensificarea acestui dialog în ultima perioadă şi acţiunea BOR, alături de celelalte culte, la efortul de depăşire a pandemiei şi la reducerea impactului acesteia asupra celor în suferinţă şi nevoie”, precizează Administraţia Prezidenţială într-un răspuns transmis AGERPRES.

Sursa citată arată că preşedintele Klaus Iohannis a reiterat importanţa respectării măsurilor de siguranţă sanitară şi a continuării procesului de vaccinare, singurele modalităţi pentru revenirea la o viaţă normală.