Octavian Jurma face praf decizia ministrului Educației: „Este irațional”
- Ionel Sclavone
- 9 noiembrie 2021, 06:03
Condiția ca 60% dintre personalul didactic să fie vaccinat, într-o școală, pentru ca orele să se țină cu prezență fizică nu are legătură cu situația epidemiologică.
Medicul Octavian Jurma susține că o asemenea decizie are drept scop stimularea procesului de vaccinare profesorilor și oferă un pretext pentru a permite deschiderea școlilor. Potrivit spuselor sale e greu de crezut că elevii din școlile în care nivelul de vaccinare este mai ridicat sunt mai în siguranță decât cei din alte școli.
„Este evident că nu este o decizie luată pentru criterii epidemiologice. E mai degrabă un pretext pentru a se deschide școlile, chiar domnul ministru a recunoscut acest lucru. Nu criteriile epidemiologice au stat la baza adoptării acestui criteriu de 60%, care este aproape perfect arbitrar. Poate stimula ușor vaccinarea profesorilor. Dar în școli nu asigură un grad de siguranță. Este irațional să crezi că o școală în București, la o incidență de 10 la mie, este sigură cu 60% din profesori vaccinați, și peste drum o altă școală, cu 50% profesori vaccinați, nu e sigură și trebuie ținută închisă”, a spus Octavian Jurma la B1 TV.
Situația pare absurdă
În același sens, cercetătorul a dat ca exemplu situația unor comunități în care rata de incidență de infectare cu coronavirus este mai redusă. Și în școlile de aici cursurile se țin online dacă dacă profesorii nu sunt vaccinați.
„Avem iarăși situația asta absurdă în care sunt școli din mediul rural cu o incidență foarte scăzută, 0, în care școala este online pentru că profesorii nu sunt vaccinați. În general, criteriul de vaccinare în sine, pentru o comunitate atât de mică, este aproape irelevant. Dacă s-ar fi luat, eu știu, cu o rată de vaccinare peste 60% și o incidență sub 3 la mie, da, pot deschide școlile, am fi avut într-adevăr o mobilizare mult mai interesantă. De asemenea, avem liceele în care elevii, la rândul lor, pot fi vaccinați 60%.
Avem atâta inconsistență încât într-adevăr lipsește și orice justificare rațională a acestei decizii. Cred că este pur și simplu un criteriu aleator, care face lumea să caute virgule în procente, însă realitatea este că este o pistă falsă”, a adăugat Octavian Jurma.