Octavian Hoandră: Peter Magyar dă impresia că e trotinetist, dar nu e

Octavian Hoandră: Peter Magyar dă impresia că e trotinetist, dar nu e

Ediția de miercuri a podcastului realizat de Robert Turcescu, difuzat pe evz.ro și pe canalul de YouTube Hai România, i-a avut ca invitați pe ctavian Hoandră și Liviu Mihaiu. O temă a discuțiilor a fost reprezentată de victoria lui Peter Magyar în Ungaria, un rezultat care a reconfigurat scena politică de la Budapesta în detrimentul lui Viktor Orban. Deși unii văd în Magyar o schimbare radicală, invitații au oferit o perspectivă mult mai nuanțată și sceptică asupra noului lider.

Octavian Hoandră: Peter Magyar dă impresia că e trotinetist, dar nu e

Octavian Hoandră consideră că, deși imaginea lui Peter Magyar este una mai modernă, baza politicii sale rămâne ancorată în aceleași principii suveraniste care l-au consacrat pe Orban. Mai mult, Hoandră subliniază că entuziasmul celor care văd în Magyar un lider progresist ar putea fi unul prematur, având în vedere poziția sa tranșantă față de conflictul din Ucraina.

„Cu victoria lui Peter Magyar, George Soros a luat o gură de aer. Dar, în Ungaria e o problemă că ungurii, spre deosebire de noi, ies în stradă. El este continuatorul lui Orban. Cu o față mai umanizată și mai tânără.

Așa, dă iluzia că ar fi trotinetist, dar nu e. Ăștia care au râs și au desfăcut șampania, vor plânge în pumn. Pentru că omul ăsta a zis clar, bă, fără prostire cu Ucraina, noi nu dăm bani să-i traficheze ăia”, a explicat Octavian Hoandră în cadrul emisiunii.

Comparația cu sucurile acidulate și relația tensionată cu România

Liviu Mihaiu este de părere că Peter Magyar ar putea reprezenta un pericol mai mare pentru interesele românești decât predecesorul său. Mihaiu a sugerat chiar o teorie a controlului politic, comparând dualitatea politică Orban - Magyar cu strategiile marilor corporații de a elimina concurența reală prin crearea uneia artificiale.

„Peter Magyar este mai anti-român decât Orban. Primul lucru pe care l-a făcut a sărit la gâtul lui Simion. Stai să ne înțelegem. Apoi, la UDMR, care anul trecut UDMR-ul a luat prin două fundații 12 milioane de euro de la Orban. Eu cred că băieții ăștia doi, Magyar cu Orban sunt înțeleși de mici. Așa cum Coca-Cola a creat Pepsi-Cola ca să n-aibă concurenți, așa și Viktor Orban l-a creat pe Petr Magyar, ca să n-aibă concurenți decontrolabili”, a fost opinia exprimată de Liviu Mihaiu.

 

 

 

10
6
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]