Obama, în cursa pentru Nobel

Obama, în cursa pentru Nobel

Preşedintele american Barack Obama şi omologul său francez, Nicolas Sarkozy sunt printre cei 205 de nominalizaţi pentru Premiul Nobel pentru pace din 2009, anunţă AP.

Comitetul care acordă premiul, cu sediul la Oslo, în Norvegia, nu divulgă numele persoanelor nominalizate însă precizează numărul acestora. Organizaţia a precizat că un număr record de 172 de persoane şi 33 de organizaţii sunt incluse pe lista nominalizaţilor din acest an. Precedentul record data din 2005, când lista nominalizaţilor conţinea 199 de nume.

Totuşi, câteva mii de persoane, cu drepturi de nominalizare, anunţă, în fiecare an, numele persoanelor pe care le-au propus.

În acest an, printre aceste nume se regăsesc cele ale lui Barack Obama, Nicolas Sarkozy, Pete Seeger (muzician american), Zivko Popovski-Cvetin (activist macedonean pentru drepturile omului), organizaţia austriacă SOS-Kinderdorf International şi liderul religios vietnamez Thich Quang Do.

"Este foarte uşor să fii nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace, însă nu orice nominalizare primeşte susţinerea comitetului", a spus Geir Ludestad, secretarul fără drept de vot al comitetului norvegian.

Ne puteți urmări și pe Google News