O tânără a ajutat peste 200 de români să muncească în Germania. „E un sentiment plăcut”
- Alexandru Toader
- 17 septembrie 2020, 11:45
O tânără româncă stabilită în Germania a ajutat peste 200 de compatrioți să-și găsească locuri de muncă în țara lui Goethe.
În vârstă de 28 de ani, Sandra Dumitru o tânără româncă stabilită în apropiere de Hanovra, are propria afacere în Germania. Este vorba despre o agenție de resurse umane, specializată în servicii de recrutare, selecție și plasare de muncă din România în Germania, agenție prin care a ajutat, în cei aproximativ doi ani de la înființare, peste 200 de români să-și găsească un loc de muncă.
Potrivit ziarulromanesc.de, românca a reușit să câștige încrederea a zeci de firme germane cu care colaborează, dar și a românilor care apelează la serviciile ei, și asta într-un domeniu privit oarecum cu scepticism de mulți conaționali.
„Nu a fost deloc ușor. Am muncit și am învățat mult. Dar acum sunt fericită, mai ales când oamenii îmi mulțumesc pentru locurile lor de muncă de aici, din Germania. Mulți și-au adus și familiile și viața li s-a schimbat în bine. E un sentiment foarte plăcut”, a spus Sandra, pentru sursa citată. Mai multe detalii AICI.
Cum sună unul dintre anunțurile de angajare din partea agenției româncei:
„Salariul 13,75 de Euro brut/oră, diurnă: 6 Euro net/oră, contract de muncă direct cu angajatorul german pe o perioadă nedeterminată, cazare contra cost.
Cunoștințe de limba germană nivel începător/mediu, experiență în domeniu.
14 de euro pe oră (brut), 48 de euro diurnă (net), cazare asigurată contra cost de angajator”.
Fără comisioane și taxe de intermediere
„Eu nu percep comisioane și taxe de intermediere de la cei care își caută un loc de muncă. Ofertele de muncă le primesc direct de la angajatorii cu care colaborez. Fiecare ofertă dispune de anumite cerințe, iar eu recrutez personalul potrivit care să îndeplinească criteriile cerute de angajator. M-am axat foarte mult pe următoarele domenii: medical, îngrijire, instalații sanitare, electric și construcții. Pentru că Germania se confruntă cu un deficit enorm de personal în aceste domenii.
Ofertele de muncă din acest an sunt pentru personal medical în spitale de stat și clinici private, personal pentru îngrijire bătrâni în azile, instalatori sanitari, electricieni și personal construcții interioare. Majoritatea contractelor de muncă se încheie pe o perioadă nederminată, iar toate contractele sunt direct cu angajatorul german, fără detașare“, explică Sandra Dumitru.