O poliţistă acuzată că ar fi împuşcat în fund un bărbat „să se distreze”
- Antonia Hendrik
- 22 noiembrie 2019, 12:36
O poliţistă de frontieră a fost demisă şi acuzată că ar fi „batjocorit demnitatea unui palestinian care mergea liniştit”.
Ministrul Justiţiei israelian a declarat că a incriminat o agentă de la poliţia de frontieră fiindcă a împuşcat în fund cu un glonţ de cauciuc un palestinian „ca să se distreze”.
Potrivit declaraţiei ministeriale, această femeie, care a fost dată afară din gărzile de frontieră, a fost acuzată de agresiune şi folosire impropie a armei. Ea şi alţi doi agenţi care n-au fost nominalizaţi în declaraţie, au mai fost acuzaţi de obstrucţionarea tribunalului distrugând probe şi fiindcă au minţit anchetatorii.
Un video a deconspirat „gluma” poliţistei
Ancheta a fost începută după ce un canal privat israelian a transmis la începutul acestei luni un video care arată poliţista care trage într-un palestinian ce se îndepărta, cu mâinile în aer. Poliţia i-a cerut să se întoarcă într-un punct de control din Cisiordania ocupată, aproape de Ierusalim.
Lovit de glonţ, palestinianul s-a prăbuşit la pământ, urlând de durere. Sferele de spumă pot fi letale trase de la mică distanţă. „Acuzata a abuzat de statutul său şi de autorizaţia de a purta o armă pentru a-şi bate joc de demintatea omului doar din distracţie”, a spus ministerul într-o declaraţie.
După transmisia televiziunii, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei a declarat că „s-a demonstrat ura oarbă şi rasismul sionist”, denunţând comportamentul soldaţilor israelieni faţă de palestinieni „a căror viaţă şi al căror sânge a devenit o distracţie pentru nişte asasini”.
Israelul a ocupat Cisiordania în 1967, unde trăiesc 3 milioane de palestinieni şi mai mult de 400.000 de coloni israelieni. Coloniile sunt ilegale în sensul dreptului internaţional, dar Statele Unite abia ce au decis că nu le consideră ilegale, titrează Le Parisien.