O nouă prezentatoare a știrilor sportive, la Focus Sport: Este un domeniu care mă atrage

O nouă prezentatoare a știrilor sportive, la Focus Sport: Este un domeniu care mă atrageTelevizor. Sursa foto: dreamstime.com

Elena Andrei, în vârstă de 32 de ani, fostă prezentatoare a rubricii meteo la Prima TV, va prezenta știrile sportive la același post, în emisiunea Focus Sport. „După o perioadă în care am transmis stiri meteo, intru într-o nouă provocare profesională: știrile sportive”, a anunțat aceasta, în comunicatul în care este anunțată prezentatoare la Prima TV.

Noua prezentatoare a știrilor sportive la Focus Sport

Postul TV a anunțat că Elena Andrei, fosta prezentatoare meteo, va prelua din 15 octombrie rolul de prezentatoare a știrilor sportive la Focus Sport, difuzat la Prima TV.

Prezentatoarea va lucra alături de Alexandra Băluțescu și o va înlocui pe Alice Stroescu, care a plecat de la postul TV.

„După o perioadă în care a oferit publicului cele mai noi informații despre vreme, Elena își continuă evoluția profesională într-o zonă care i se potrivește perfect – lumea sportului. Ea preia rolul de prezentatoare după plecarea lui Alice Stroescu, aducând în redacția Focus Sport aceeași naturalețe și eleganță care au definit aparițiile sale de până acum”, a anunațt postul TV, într-un comunicat.

Elena Andrei, prezentatoare

Elena Andrei. Sursa foto: Instagram/elenaandrei

Elena Andrei: „Este un domeniu care mă atrage prin emoție, energie și disciplină”

Noua prezentatoare a declarat că, după perioada în care a prezentat știrile meteo, începe o nouă etapă profesională la știrile sportive.

„Este un domeniu care mă atrage prin emoție, energie și disciplină”, a mai spus noua prezentatoare.

Ea a adăugat: „Sunt o persoană activă, conectată la lumea sportului, iar acum am ocazia să îmbin această pasiune cu profesia mea, chiar pe «terenul» știrilor sportive. Sunt recunoscătoare pentru parcursul meu de până acum și pentru încrederea primită îna explora și alte formate de prezentare”.

Cine este Elena Andrei

Elena Andrei a absolvit liceul în Brăila, apoi Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A făcut practică într-o emisiune TV și a lucrat ca redactor pentru un site dedicat designului interior și exterior, potrivit paginademedia.ro.

În 2023 s-a alăturat echipei Clever Media, iar ulterior a revenit pe micile ecrane.