O mare RUȘINE pentru România. Organizează un eveniment internațional pe DATORIE
- Cora Muntean
- 24 august 2018, 19:14
Summitul celor Trei Mări, eveniment care are loc pe 17 şi 18 septembrie la Bucureşti, organizat de Administraţia Prezidenţială, nu are buget și cheltuielile se vor face pe datorie.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Sibiu, că după rectificarea bugetară Președinția nu mai are bani pentru acest eveniment.
„Vom organiza summitul pe datorie. Aici ne duce Guvernul de incompetenţi, aici ne descurcăm. Summitul se va organiza în bună parte, pur şi simplu, pe datorie. Eu nu pot să anulez un summit pentru care ne-am luptat toţi, şi diplomaţia română, şi eu, un summit unde s-au făcut invitaţiile de anul trecut, deci la ediţia anterioară a summitului am convenit cu colegele şi colegii preşedinţi să facem acest summit în Bucureşti. Deci de contramandat nici nu poate fi vorba, de finanţat din bugetul curent dacă rămânem fără bani aşa cum îşi doreşte PSD nu putem şi atunci organizăm summitul pe datorie", a declarat președintele. Imediat după rectificarea bugetară, Ministerul de Externe a anunțat că sunt bani pentru evenimentele internaționale, dar s-a referit strict la summit-ul care are loc anul viitor la Sibiu.
Recent, a avut loc o întâlnire de lucru, în Sibiu, în vederea pregătirii Summitului informal al şefilor de stat şi de guvern programat la 9 mai 2019, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a anunțat Ministerului Afacerilor Externe, care a dat asigurări că România este în grafic cu calendarul de pregătire privind organizarea Summitului pe perioada Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.