Revoltă într-un hipermarket important. O mamă a găsit MEZELURI EXPIRATE

Revoltă într-un hipermarket important. O mamă a găsit MEZELURI EXPIRATE

”Iată cu ce ne otrăvim copiii” – acesta a fost mesajul unei mame care a descoperit mezeluri expirate pe rafturile unui hipermarket. Ea reclamă faptul că deși a cerut explicații angajaților companiei, nimeni nu a băgat-o în seamă.

”M-au pasat de la unii la alții, fiecare spunând că nu e responsabil de raion. La un moment dat, un angajat de la raionul de carne a sunat pe cineva de la mezeluri și îi spunea disperat ”haideți aici careva repede, e o doamnă care face poze””, relatează Adriana P. Concret, ea a vrut să cumpere pentru micuții săi Martinel Crenvurșt și a constatat, sâmbătă, 5 noiembrie, că pachetele de la raft erau expirate din 31 octombrie.

Pentru a proba faptul că fotografiile incriminatoare au fost realizate azi, femeia a pus la dispoziția EVZ print-screen-uri de pe telefonul mobil, pentru a se vedea data si ora la care au fost realizate imaginile, știut fiind faptul că noile smartphone-uri, oferă această facilitate în mod uzual, la fiecare fotografie surprinsă.