O judecătoare acuzată pentru fapte de corupție a fost achitată definitiv. Ce i s-a întâmplat chiar în ziua achitării e de necrezut
- Lucian Ionescu
- 29 iunie 2018, 21:27
Cristina Tarcea a fost întrebată vineri despre situaţia judecătoarei Gabriela Bîrsan, de la Secţia de contencios a ÎCCJ, acuzată de fapte de corupţie şi achitată definitiv, preşedintele instanţei supreme răspunzând că aceasta a fost reîncadrată în ziua în care a fost achitată
Cristina Tarcea a fost întrebată vineri despre situaţia judecătoarei Gabriela Bîrsan, de la Secţia de contencios a ÎCCJ, acuzată de fapte de corupţie şi achitată definitiv, preşedintele instanţei supreme răspunzând că aceasta a fost reîncadrată în ziua în care a fost achitată.
O decizie similară s-a luat şi pentru o altă judecătoare aflată în aceeaşi situaţie, la care Cristina Tarcea nu i-a precizat numelhttps://www.cotidianul.ro/o-judecatoare-cunoscuta-reincadrata-dupa-achitare/e, însă cel mai probabil s-a referit la Corina Corbu. ”Am citit şi eu ştirea, mi s-a părut atât de tendenţioasă, de rea-credinţă şi de neadevărată încât nu am considerat că este necesar a da un răspuns acestui lucru. Despre ce este vorba. Potrivit legii, este vorba de Statul Magistraţilor, în momentul în care judecători sunt trimişi în judecată ei sunt suspendaţi din funcţie, ceea ce înseamnă că postul lor este blocat. Există, în schimb, o dispoziţie în Legea nr. 317, care reglementează organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, mă refer la articolul 134 indice 1, şi care reglementează fondul de rezervă. În situaţia în care sunt posturi blocate la o anumită instanţă, pentru <n> motive – ocuparea unor funcţii de demnitate publică, trimiterea în judecată –, se poate apela la fondul de rezervă pentru a nu bloca activitatea instanţei respective. Secţia de la care proveneau cele două judecătoare, pentru că nu este vorba doar de doamna Bîrsan, este vorba şi de o altă judecătoare, este secţia cea mai încărcată a Înaltei Curţi şi avea la acea dată un număr redus de judecători. E vorba de anul 2016 când toate posturile blocate de la toate secţiile Înaltei Curţi au fost transferate la secţia de contencios administrativ şi s-a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii alocarea din fondul de rezervă a posturilor pentru buna funcţionare a secţiei. Deci, posturile celor două doamne judecător nu au fost scoase la concurs. La concurs au fost scoase posturile alocate din fondul de rezervă”, a spus Cristina Tarcea, fiind întrebată de jurnalişti despre reîncadrarea judecătoarei Gabriela Bîrsan.
Reamintim că Instanţa supremă le-a achitat definitiv, în 3 mai, pe judecătoarele Gabriela Bîrsan, Iuliana Puşoiu şi Corina Corbu de la Secţia de contencios a aceleiaşi instanţe, ele fiind acuzate de fapte de corupţie, potrivit mediafax.ro.
Cristina Tarcea a participat, vineri, la lucrările conferinţei internaţionale „Independenţa şi imparţialitatea justiţiei în jurisprudenţa „Curţii Europene a Drepturilor Omului” organizată de Curtea de Apel Alba Iulia şi Baroul Alba în colaborare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Uniunea Avocaţilor Europeni, şi Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia, iar în pauze a răspuns întrebărilor jurnaliştilor.