O importantă investiție se va încheia anul acesta. Primăria Generală a alocat fonduri în buget
- Ionel Sclavone
- 15 aprilie 2021, 14:48
O importantă investiție, de care vor beneficia bucureștenii cu venituri reduse, a primit bani de la bugetul Primăriei Generale pentru a fi încheiată în acest an.
Primul bloc de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea ar putea fi inaugurat în acest an. Astfel, cei care au primit repartiții pentru apartamente aici se vor putea muta într-un timp relativ scurt.
Banii necesari finalizării lucrărilor la această investiție au fost prevăzuți în proiectul de buget pe 2021. Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că sumele necesare au fost alocate în urma unei înțelegeri cu consilierii locali ai USR-PLUS, PNL și PMP. Astfel, proiectul de buget pentru anul 2021 va include și banii necesari pentru finalizarea primului bloc din Prelungirea Ghencea.
„Am discutat astăzi cu reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale, care au solicitat ca lucrările la blocurile de locuinţe sociale din Prelungirea Ghencea să continue. Le-am confirmat faptul că este deja agreat împreună cu consilierii USR PLUS, PNL şi PMP că vor fi alocaţi bani pentru aceste locuinţe. Vom include în actualul buget banii necesari pentru finalizarea primului bloc de locuinţe sociale din Prelungirea Ghencea”, a scris edilul general, pe Facebook.
Primarul Nicușor Dan a menţionat că săptămâna viitoare proiectul de buget, în forma sa actualizată va fi pus la dispoziția publicului, pe site-ul Municipalității.
„Odată cu votul consilierilor din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cei care încă din septembrie 2020 au primit repartiţii în acest bloc, vor avea certitudinea că în cel mai scurt timp vor beneficia de aceste locuinţe”, a precizat Nicuşor Dan.
Blocul din Prelungirea Ghencea, investiție prioritară
Într-un comunicat transmis pe 6 aprilie, consilierii municipali USR PLUS arătau că există cinci direcţii prioritare pentru alocările financiare din acest an, de la Primăria Generală. Ei arătau că administraţia trebuie să facă toate eforturile pentru a putea susţine aceste obiective investiţionale. Între obiectivele enumerate, ca prioritare, se afla inclusive blocul de locuinţe sociale din Prelungirea Ghencea.
„Anul trecut am asistat cu toţii la spectacolul de campanie al fostei administraţii, care împărţea chei şi alocări de apartamente unor oameni necăjiţi, generând speranţe deşarte şi aşteptări uriaşe, deşi politicienii ştiau foarte bine că n-au alocat şi fondurile necesare pentru ca aceste investiţii să poată fi finalizate. (...) Bucureştenii nu au nicio vină că politicieni fără scrupule, care ştiau că au în sertar facturi neplătite din 2019 către diverşi furnizori, le-au vândut iluzii iar noua administraţie, din care suntem parte, e datoare să identifice soluţii pentru aceasta problema”, se arăta în comunicatul USR PLUS.