O Cupă Mondială cum n-a mai fost. Infantino anunță 211 țări participante

O Cupă Mondială cum n-a mai fost. Infantino anunță 211 țări participanteGianni Infantino. Sursă foto: Instagram

Infantino anunță că FIFA va organiza în această toamnă prima ediție a Cupei Mondiale rezervate jucătorilor sub 15 ani, o competiție gândită ca un amplu festival dedicat fotbalului juvenil, potrivit Goal.com. Toate cele 211 federații membre ale forului internațional, inclusiv Federația Română de Fotbal, sunt invitate să participe la turneu.

Festivalul lui Infantino, în Azerbaidjan

Prima ediție a FIFA U-15 World Cup & Festival este programată în Azerbaidjan, în perioada 22-31 octombrie 2026. Competiția din acest an va fi dedicată echipelor masculine, urmând ca FIFA să extindă ulterior proiectul și în fotbalul feminin.

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a vorbit despre noul turneu în timpul unei vizite în Republica Dominicană și l-a prezentat drept un eveniment de amploare destinat copiilor.

„Vom organiza anul acesta, pentru prima dată în FIFA, o Cupă Mondială U15, la care sunt invitate toate cele 211 țări FIFA. Un festival al tineretului, cu peste 4.000 de copii care joacă fotbal împreună”, a declarat Infantino.

România poate participa la noua competiție FIFA

România se află printre federațiile care pot lua parte la prima ediție a turneului. FIFA a stabilit încă din decembrie 2025 ca noua competiție să fie deschisă tuturor celor 211 membri ai organizației.

Federația Română de Fotbal a anunțat, la rândul său, după decizia Consiliului FIFA, introducerea noilor competiții internaționale la categoria U15.

România dispune deja de o reprezentativă națională la această categorie de vârstă. În primăvara acestui an, selecționata U15 a participat la Torneo delle Nazioni, unde a întâlnit adversare precum Austria, Portugalia, Italia și China.

Meciuri adaptate vârstei jucătorilor, promite Infantino

Formatul noului Mondial nu va reproduce modelul utilizat la competițiile de seniori. Pentru ca meciurile să fie adaptate vârstei participanților, FIFA a stabilit o serie de modificări.

Partidele vor avea o durată mai redusă și se vor disputa pe terenuri de dimensiuni mai mici. De asemenea, echipele vor evolua cu formații alcătuite din șapte până la nouă jucători, în funcție de formatul stabilit pentru competiție.

fotbal copii

fotbal copii © Matimix | Dreamstime.com

Mondialul feminin U15 va debuta în 2027

Proiectul FIFA este conceput pentru a deveni o competiție permanentă. După prima ediție masculină, programată în 2026, forul mondial intenționează să organizeze în 2027 prima ediție a turneului U15 destinat fetelor.

Începând din 2028, planul este ca toate cele 211 federații membre FIFA să fie invitate în fiecare an să participe atât la competiția masculină, cât și la cea feminină, cele două turnee urmând să fie organizate separat.

Infantino: Trebuie să lăsăm copiii să joace

Infantino consideră că noul proiect poate contribui la reducerea diferențelor dintre țările cu tradiție și resurse importante în fotbal și federațiile care dispun de posibilități mai limitate.

„Trebuie să lăsăm copiii să joace”, a transmis președintele FIFA, subliniind că veniturile generate din sponsorizări și drepturile de televizare ar trebui direcționate inclusiv către dezvoltarea fotbalului la nivel juvenil.

Noua competiție face parte din strategia FIFA de extindere a fotbalului juvenil la nivel global. Campionatele Mondiale U17, atât masculin, cât și feminin, au devenit deja competiții anuale, iar forul internațional urmărește să ofere unui număr cât mai mare de federații oportunitatea de a participa la turnee internaționale încă de la vârste mici.