O artistă din România, gazdă pentru Vladimir Putin. Cei doi împărtășesc o mare pasiune
- Adriana Popescu
- 25 februarie 2023, 09:17
La scurt timp după ce armata lui Vladimir Putin a pornit războiul din Ucraina, lista „apropiaților” liderului de la Kremlin s-a micșorat. Cu toate acestea, unii nu se ferească să recunoască legăturile pe care le au cu liderul de la Kremlin.
În timp ce multe persoane refuză să le mai fi asociat numele cu cel al președintelui Rusiei, o artistă din România vorbește deschis despre prietenia cu acesta.
O româncă a fost gazdă pentru Vladimir Putin
Vladimir Putin este cunoscut ca practician de arte marțiale. Nu de puține ori el a oferit demonstrații publice, reușind cu ușurință să-și doboare adversarii. Ba mai mult, Putin a deținut centura neagră de 9 Dan la taekwoando, dar și titlul de președinte de onoare și ambasador al Federației Rude la judo. Însă, în urma invaziei Ucrainei, Federaţia Internaţională de Taekwondo a decis să-i retragă distincţia oferită în 2013, iar Federaţia Internaţională de Judo (FIJ) a anunţat „suspendarea" titlului oferit în urmă cu mai mult timp.
De menționat este faptul că președintele Federației Internaționale de Judo este Marius Vizer, un om de afaceri româno-austriac, fost practicant de judo. Acesta conduce federația încă din 2007. Vizer și Putin s-au fotografiat de nenumărate ori împreună și este de notorietate faptul că îi leagă și o prietenie.
Astfel, multă vreme s-a vorbit despre faptul că Irina Nicolae, fostă componentă a trupei A.S.I.A și soția afaceristului Marius Vizer, îl cunoaște foarte bine pe Vladimir Putin. Aflată în podcast-ul lui Cătălin Măruță, cântăreața a recunoscut că s-a întâlnit de mai multe ori cu liderul rus, ba mai mult, i-a fost gazdă alături de soțul ei, împărtășind cu toții pasiunea pentru judo.
„Am cunoscut foarte multe personalități. L-am cunoscut și pe Putin, l-am văzut de foarte multe ori la competiții, e un pasionat al acestui sport.
L-am cunoscut personal la Jocurile Olimpice de la Londra. Soțul meu avea o cameră de protocol unde veneau personalitățile după competiții sau în pauze.
Era nebunie mare cu Putin, oamenii se băteau să-l vadă, să-și facă poze, să dea mâna cu el. M-a sunat soțul meu și mi-a zis: „Unde ești?” Eram în cealaltă cameră de protocol.
Mi-a spus să vin puțin în camera de alături și m-am dus. Atunci am dat prima oară mâna cu Putin. S-a mai întâmplat de atunci, da.”, a declarat Irina Nicolae, în podcast-ul „Acasă la Măruță”.