O adolescentă de 16 ani a distrus șase mașini, după o cursă pe străzile Capitalei
- Mădălina Sfrijan
- 23 septembrie 2024, 11:31
Accident soldat cu șase mașini avariate. Cu toate că nu avea permis de conducere, o adolescentă a urcat la volan și a pornit într-o cursă pe străzile Capitalei. Mai mult, fata nu a oprit la semnalul polițiștilor și a continuat să accelereze.
Accident în lanț. O adolescentă de 16 ani a distrus șase mașini
Accident soldat cu mai multe maşini avariate după ce o adolescentă de 16 ani, urmărită de poliţişti pentru că nu a oprit la semnalul lor, a lovit cinci automobile parcate regulamentar.
Scenele de film au avut loc în Sectorul 3 al Capitalei. După ce a urcat la volanul mașinii, fata a fost urmărită de polițiștii Brigăzii Rutiere, însă a refuzat să oprească la semnalul lor.
A accidentat șase mașini din cauza vitezei
Fata a fost depistată de oamenii legii duminică noaptea, pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei. În timpul unui control de rutină, polițiștii au făcut semnul de oprire al unui autoturism, însă adolescenta a refuzat să se supună regulii.
Astfel, agenții au pornit pe urmele acesteia. În încercarea de a scăpa de oamenii legii, fata apăsat pedala de accelerație și a lovit cinci mașini parcate în mod regulamentar. Pe lângă avarierea acestora, autoturismul condus de copilă a fost distrus.
Accident provocat de o adolescentă
Fata nu era singură în mașina pe care o conducea fără permis, ci era însoțită de alte două persoane.
„Întrucât şoferul autoturismului a refuzat să oprească, continuându-şi deplasarea, poliţiştii din cadrul subunităţii au pornit în urmărirea acestuia, folosind semnalele acustice şi luminoase. Ulterior, şoferul a intrat în coliziune cu cinci autoturisme parcate regulamentar”, au anunțat polițiștii.
Adolescenta a fost testată cu aparatul drugtest, precum și cu etilotestul, însă rezultatele au fost negative. Fata a fost dusă la sediul subunităţii de Poliţie, iar ulterior la Biroul Accidente Uşoare Sector 3. Polițiștii vor stabili cine era proprietarul mașinii și cum a intrat tânăra în posesia acestuia.