Nuntă transformată în tragedie: Mirele, despărțit de mireasă. „Au primit mesaj pe telefoanele mobile. Au fost minute întregi de tăcere”
- Sabina Popescu
- 21 octombrie 2021, 10:38
Petrecere fără mire, în weekendul 16-17 octombrie, în județul Botoșani. Mireasa a dansat în ringul de dans alături de dată, după ce angajații restaurantului în care avea loc petrecerea, au refuzat să-l primească pe mire înăuntru în contextul în care în acest județ, astfel de evenimente pot avea loc, în prezent, doar cu persoane vaccinate.
Doi soți proaspăt căsătoriți au primit posibilitatea din partea reprezentanților restaurantului unde urmau să își desfășoare petrecerea de a se testa împotriva coronavirusului, în ciuda faptului că în acest teritoriu, astfel de evenimente au loc doar în condițiile în care toate persoanele sunt vaccinate, potrivit Monitorul de Botoșani.
Mire testat pozitiv la COVID-19
Astfel, cei doi îndrăgostiți au făcut teste pentru depistarea bolii COVID-19, însă rezultatele i-au luat prin surprindere atât pe ei, cât și pe membrii familiei lor. Deși mireasa era negativă, mirele a primit verdict pozitiv la boală.
„Au primit mesaj pe telefoanele mobile. Mireasa, test negativ, mirele, pozitiv. Au fost minute întregi de tăcere şi au rămas şocaţi. Au sunat la laborator să verifice încă o dată, dar testul a ieşit pozitiv pentru el”, a spus o apropiată a nuntașilor.
Nunta a continuat în absența mirelui
Rudele celor doi miri au trăit un adevărat șoc la aflarea veștii, însă au avut de ales între a anula petrecerea și a o susține în absența mirelui. Cei doi soți au decis să continue nunta, iar mireasa a fost însoțită în ringul de dans de tatăl său.
„Ei ca ei, dar mama mirelui era la coafor când a primit vestea. Pur şi simplu i s-a făcut rău şi a leşinat în scaunul în care se afla”, a povestit sursa citată.
Directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, Monica Adăscăliței, a precizat că ancheta epidemiologică în acest caz va fi demarată de reprezentanții de la Iași.
„Cazul a fost preluat de către colegii de la DSP Iaşi, pentru că respectivele persoane, deşi născute în Botoşani, lucrează şi domiciliază pe raza judeţului vecin. Deci ancheta epidemiologică este făcută acolo. Dar este doar un alt exemplu despre câte probleme poate crea, pe lângă cele de sănătate, refuzul vaccinării”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani, potrivit sursei citate.