Conversații șocante între o profesoară din Botoșani și elevi despre COVID-19. „Ajungi legumă peste doi ani și cobaiul la nenorociți”
- Emma Cristescu
- 16 octombrie 2021, 11:18
O profesoară de muzică din Botoșani a fost filmată de elevi în timp ce îi îndemna să nu se vaccineze și să nu creadă în COVID-19. Aceasta nu purta masca de protecție și le povestea că vor ajunge legume dacă respectă măsurile împotriva virusului.
În înregistrările realizate cu telefonul de către copii pe sub bancă, se observă cum o profesoară din Botoșani stă la catedră fără mască de protecție. Aceasta le ținea teorie elevilor despre vaccinul împotriva COVID-19.
„Chiar și aici la școală m-am contrazis cu domnii colegi, cei care sunt vaccinați. Cei care nu sunt vaccinați îmi dau dreptate. Cei care sunt vaccinați, de acum, ce să mai spună? Nu mă mai contrazic cu nimeni, că îmi fac inimă rea și nu are rost. Fiecare face cum vrea cu corpul lui, nu?”, le-a spus profesora copiilor. Du-te frate, dacă tu vrei să ajungi legumă peste doi ani, să fii experimentul și cobaiul la nenorociții ăștia de la Organizația Mondiala a Sănătății”, spune profesoara în înregistrările publicate de Libertatea.
Profesoara dă vina pe elevi
Profesoara Amarandei predă ore de muzică la clasa a VII-a de la Liceul Grigore Antipa. Pe 14 octombrie, aceasta a fost filmată de elevi în timp ce nu purta mască și le povestea că nu există virusul COVID. Inițial, înregistrările au circulat în grupurile private ale copiilor, altele au ajuns și la părinți, care au anunțat atât conducerea liceului, cât și pe cea a Inspectoratului Școlar Botoșani. Profesoara a mai avut certuri cu elevii și conducerea liceului despre virusul COVID-19.
Doina Amarandei nu a recunoscut că îi certa pe elevii care cred în virus și a negat că nu purta mască. Aceasta a dat vina pe părinții elevilor că i-au trimis cu mobile la școală.
„Nu trebuie să verificați dumneavoastră ceea ce nu trebuie. Fiecare să-și vadă de viața lui. Vreau să întreb și eu cine le-a dat voie cu telefoanele, asta nu înțeleg? Toată lumea vorbește ce am spus eu acolo, nu numai eu. Eu am avut rude care au ajuns acolo (în spital – n.r.) și nu o mai ieșit decât între patru scânduri. Ei, că-i în timpul orelor. Ăsta este adevărul. Toată lumea știe, dacă ăsta e adevărul. Ci să făcem?”, a spus profesoara din Botoșani.
„Copilul mi-a spus că doamna, care nu are mască la oră, le vorbește despre tot felul de teorii ale conspirației: că nu există virusul, că suntem prizonierii OMS-ului”, a explicat unul dintre părinți.