PREGĂTIRILE pentru Nunta REGALĂ sunt FINALIZATE. IUBIREA care L-A COSTAT TRONUL și COROANA ajunge la ALTAR
- Iulia Moise
- 29 septembrie 2018, 17:49
Duminică, 30 septembrie, la Sinaia, fostul principe Nicolae se va căsători cu Alina Maria Binder. În ciuda fatului că reprezentanții Casei Regale au anunțat că nu vor participa la eveniment, românii consideră ceremonia ca fiind o nuntă regală, aşteptând cu încântare marele eveniment.
La eveniment vor participa în jur de 300 de invitați din țară, dar și de peste hotare. Cununia religioasă va avea loc la Biserica Sfântul Ilie din Sinaia, apoi invitații vor fi așteptați într-una din cele mai frumoase clădiri a orașului regal, respectiv Cazinoul din Sinaia, informează B1TV.
Slujba va începe la ora 14:30, fiind oficiată de un sobor de preoți, împreună cu IPS Calinic al Argeșului și Muscelului. Aceasta va putea fi văzută și din afară bisericii, unde va fi amplasat un ecran mare. Conform programului oficial, după slujba religioasă, cei doi vor merge cu o caleașcă la Cazinou. De la balconul localului, fostul principe va ieși să salute publicul, la ora 16:30, iar recepția va începe la ora 18:00.
Tortul, care se anunță a fi demn de o nuntă regală, a fost pregătit minuțios de specialiști. Va avea șase etaje, broderie comestibilă, lucrată manual, cu flori de zahăr, pictate de mână. Nuanțele sunt unele pastelate și predomină cremul și auriul. În ceea ce privește compoziția aleasă aleasă de cei doi miri, este o combinație între dulce, acrișor și crocant. La tort s-a lucrat în jur de două săptămâni.
Despre inelul miresei se ştie deja că este o bijuterie de familie, inscripţionat cu numele celor doi şi data la care a fost cerută în căsătorie. Rochia de mireasă a fost creată de un designer român şi conţine elemente tradiţionale inclusiv săseşti, după rădăcinile etnice ale Alinei Binder.
Un detaliu interesant al evenimentului este faptul că fostul Principe Nicolae va fi însoţit de nu mai puţin de 6 cavaleri de onoare. La nuntă vor participa 300 de invitați, din 13 ţări, printre care mai mulți membri ai familiilor regale din Europa.
Încă de la început, relația nepotului regelui Mihai I cu Alina Binder s-a lovit de lupta pentru putere din interiorul Casei Regale. Întâi, Nicolae a fost exclus din familia regală. Acum, înaintea nunții de la Sinaia, mătușa lui Nicolae, Margareta și soțul acesteia au returnat invitația la eveniment fără ca măcar să deschidă plicul.