Nuntă cu peripeții, la Brașov. Zeci de invitați au ajuns la spital

Nuntă cu peripeții, la Brașov. Zeci de invitați au ajuns la spitalAmbulanță. Sursa foto: facebook / ambulanta

O nuntă din Brașov s-a terminat rău pentru invitați, care au început să se simtă rău chiar înainte de venirea sarmalelor. Patru ambulanțe au sosit de urgență și au transportat mai mulți nuntași la spital.

După ce s-au servit aperitivul, peştele și supa, oamenii au început să acuze stări de rău, iar nunta s-a transformat într-un adevărat coșmar. Inclusiv mireasa şi naşa au avut nevoie de îngrijiri medicale.

20 de persoane au acuzat stări de greaţă şi ameţeli

Cel mai probabil, a fost vorba despre o toxiinfecţie alimentară. Unii dintre invitați povestesc că au început să se simtă rău după primul fel de mâncare, dar alții ar fi rezistat până la venirea sarmalelor.

În total, 20 de persoane au acuzat stări de greaţă şi ameţeli. Șase dintre nuntași au fost internați la spitalul din Făgăraş.

Evenimentul a fost  organizat la un complex din localitatea Şercăiţa, într-un cadru de vis, și nimeni nu se aștepta la acest deznodământ.

Nuntă

Nuntă. Sursă foto: Unsplash

Când și-au dat seama că situația este gravă, oamenii au chemat salvarea, în timp ce alții au plecat singuri la spital.

La fața locului au ajuns trei echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi unul de la SMURD, pentru a transporta invitații de la nuntă la spital. Nu se știe, încă, ce anume din meniu a provocat toxiinfecția alimentară.

N-au mai apucat sarmalele

Unul dintre martori a explicat că s-au servit aperitivul, peştele, supa şi, apoi, sarmalele. Coșmarul a început în timp ce veneau sarmalele.

Ambulanțele au dus 12 oameni spital, iar restul au mers cu maşinile personale la unitățile medicale din zonă. Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare vor stabili ce a provocat îmbolnăvirea nuntaşilor.

Situația nu e singulară. În urmă cu trei ani, la o nuntă organizată în acelaşi complex turistic, 30 de persoane au ajuns la spital din cauza mâncării.

Ne puteți urmări și pe Google News