Numiri şi plecări de ultimă oră în Guvernul României. Sunt nume grele în PNL
- Daniel Magureanu
- 16 februarie 2021, 23:07
Numiri şi plecări de ultimă oră în Guvernul României, conform unor decizii luate de premierul Florin Cîţu şi care au fost publicate marţi în Monitorul Oficial.
Numiri şi plecări de ultimă oră în Guvernul României. Astfel, Vass Levente (UDMR) a devenit secretar de stat în Ministerul Sănătății. El a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu publicată marţi în Monitorul Oficial.
Totodată, liderul Guvernului României a decis eliberarea lui Ionel Oprea din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.
Numiri şi plecări de ultimă oră în Guvernul României
Mara Mareş (n.r. şefa organizaţiei de tineret al PNL) a fost numită în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Tot în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului a fost numit, printr-o altă decizie, Ion Alin Dan Ignat (PNL).
Cîţu a mai decis marţi acordarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului lui Gabriel Păun (activist ecologist). La rândul său, Liviu Mălureanu a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Mălureanu (USR PLUS) o va înlocui în funcţie pe Violeta Vijulie (numită în funcţie de Ludovic Orban), eliberată din funcţia de preşedinte al ANFP.
Oana Ursache a preluat ştafeta de la Ovidiu Burduşa
Tot marţi, Ovidiu Burduşa (PNL) a fost eliberat din funcţia de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. În locul acestuia a fost numită Oana Ursache (USR PLUS).
Raul-Călin Pop (USR PLUS) a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. George-Aurelian Căţean (USR PLUS) a fost desemnat secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Teodor Narcis Godeanu a fost numit din nou în funcţia de secretar general al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc pentru 6 luni.
Teodor Narcis Godeanu revine la ONJN
Teodor Narcis Godeanu a fost secretar general al ONJN la 18 februarie 2020, când l-a înlocuit pe Tudor Simota.
Godeanu a fost din 10 iunie 2019 membru în Comitetul de Supraveghere al ONJN.
Anterior, el a ocupat funcţia de Director de Cabinet al Președintelui ONJN de la acea vreme, Dan Iliovici.