De la saltimbancul Mircea Badea care repetă obsesiv că fiecare dintre noi poate fi supus, oricând, abuzurilor autorităților, la premierul Victor Ponta care vine la DNA „ca orice om normal”. Celor doi li se adaugă o serie de politicieni care tresar la orice bătaie în ușă și se trezesc năpădiți de sudori deoarece visează mascați în fiecare dimineață.

Cu toții se străduiesc să ne explice cât de dăunătoare pot fi organele statului dacă sunt independente.  

Orice comunicat al DNA sau DIICOT este privit cu suspiciune, interpretat și reinventat astfel încât să le confirme lor ipoteza potrivit căreia, în spatele acțiunii există întotdeauna un interes ascuns pe care numai ei îi știu.

În corul denigratorilor se integrează cu succes așa ziși formatori de opinie care demontează conspirații și trag false semnale de alarmă despre pericolul iminent care ne paște dacă nu suntem de acord cu ei.

Încurajați de televiziunile obediente, politicienii puterii vând aceleași gogoși și de dragul egalității între puterile statului, pun umărul la modificarea a peste 20 de legi penale esențiale care au menirea de a reduce prerogativele procurorilor. Ca de obicei, este invocat același pretext: oricine poate ajunge victimă a anchetatorilor.

Nu stimați politicieni, eu nu o să ajung niciodată în această ipostază pentru că știu prea bine ce am făcut în viața mea. Țelul meu nu este ca în fiecare zi să „produc” ceva, nu intru în „combinații” dubioase, nu am câștigat un leu fără muncă de când mă știu.

Asemeni mie, cunosc câteva zeci de oameni onești, muncitori, cu suflet mare și cu o moralitate dincolo de orice îndoială.

Nu au nicio problemă că li s-ar putea intercepta convorbirile cu mandat de la judecător, nu se feresc de camerele de luat vederi din intersecții, nu-și frâng gâtul pe stradă de frică să nu fie urmăriți, nu se întâlnesc și nu discută cu penalii momentului, nu-și lasă telefoanele la poartă când se întâlnesc la o bere și nu-și dau întâlnire în saună de frica microfoanelor.

Într-un cuvânt, nu au nimic de ascuns și, tocmai din acest motiv, dorm fără stres și se simt liberi în România, nu opresați de dictatura sau lovitura de stat invocată de cei care se simt cu musca pe căciulă.