Ce biografie interesantă are noul consilier al lui Dăncilă!
- Alin Br ăileanu
- 7 iunie 2019, 01:52
Anton Pisaroglu, unul dintre partenerii lui Stone la firma de intelligence Stone Strategic Solutions SRL, s-a născut în 1984 la Tecuci, a absolvit în 2006 Academia de Educație Fizică și Sport din București și a practicat timp de 11 ani rugby-ul de performanță, jucând la Steaua, cu care a câștigat campionatul și Cupa României, și la Focșani și fiind selecționat și la naționala de rugby în 7 a României, precum și la cea militară, scrie CAPITAL.ro.
Ulterior, a fost timp de 5 ani șeful securității și protocolului la compania imobiliară Monolit Development a lui Dragoș Dobrescu, după care a lucrat timp de 1 an în Germania ca manager de vânzări la dealerul auto Autohaus Maximilian GmbH. Potrivit CV-ului său, în 2013, timp de 3 luni, a fost consilier de securitate în Africa, în Burkina Faso, pentru compania minieră Pan African Minerals a miliardarului de origine română Frank Timiș, fișa postului incluzând elaborarea și implementarea de planuri de securitate pentru toate obiectivele companiei, asigurarea protecției pentru inginerii și geologii acesteia, precum și colaborarea cu autoritățile locale, dar și cu misiunile diplomatice românești din zonă.