Noua Zeelandă se pregătește să reducă vârsta națională de vot

Noua Zeelandă se pregătește să reducă vârsta națională de votAlegeri 2024. Sursa foto: Arhiva EVZ

Politicienii din Noua Zeelandă vor vota dacă să reducă vârsta națională de vot de la 18 la 16 ani, a declarat premierul Jacinda Ardern. Curtea Supremă urmează să aprobe o hotărâre conform căreia vârsta actuală de vot să se reducă la 16 ani.

Cazul, care trece prin instanțe din 2020, a fost preluat de grupul de lobby Make It 16. Grupul susține că nu există o justificare prin care tinerii să fie opriți să voteze la vârsta de 16 ani atâta timp cât pot lucra cu normă întreagă și pot plăti impozite și taxe la stat. Sanat Singh, co-directorul companiei, a spus că este încântat de decizia instanței. „Este o zi importantă”, a spus el. „Se scrie istorie. Nu numai pentru campania noastră, ci și pentru țară”.

O schimbare istorică, pregătită de autoritățile din Noua Zeelandă

Ardern, care conduce Partidul Laburist, a spus că toți parlamentarii ar trebui să aibă un cuvânt de spus în această problemă. Cu toate că ea susține acest proiect, o astfel de schimbare ar necesita ca o majoritate de 75% a parlamentarilor să fie de acord, iar partidele politice au opinii mixte cu privire la acest subiect.

Partidul Verzilor dorește acțiuni imediate pentru a reduce vârsta de vot la 16 ani, dar cel mai mare partid de opoziție, Partidul Național, nu sprijină această schimbare. „Nu este un lucru pe care să îl susținem”, a declarat liderul Partidului Național, Christopher Luxon.

Conform legii din Noua Zeelandă, protecția împotriva discriminării în funcție de vârstă începe la 16 ani. Judecătorii au decis că procurorul general nu a reușit să arate de ce a fost aleasă vârsta de 18 ani pentru a vota, potrivit Sky News.

 

Ne puteți urmări și pe Google News