Nouă bandă unică pentru autobuze, într-o zonă cheie din București. Anunțul lui Nicușor Dan
- Iulia Moraru
- 24 septembrie 2024, 18:54
Pentru a reduce aglomerația din trafic și a încuraja oamenii să lase mașinile acasă, se va amenaja o nouă bandă unică pentru autobuze pe bulevardul Gheorghe Magheru, o zonă crucială din București, conform declarațiilor lui Nicușor Dan.
Banda dedicată transportului public va fi creată pe segmentul dintre Universitate și Piața Romană, fiind prevăzută pentru ambele direcții.
Bandă unică pentru autobuze, între Universitate și Piața Romană
În acest context, Nicușor Dan a declarat că echipele de la Administrația Străzilor sunt în proces de trasare a marcajelor.
În această săptămână, vor fi instalate toate indicatoarele necesare pentru banda unică și modificările stațiilor STB, iar săptămâna următoare vor fi montate separatoarele de sens.
„Benzi unice mai sunt pe bulevardele Unirii, Decebal, Corneliu Coposu, Dacia, Mareşal Constantin Prezan, Aviatorilor, Regele Mihai I, Iuliu Maniu, Drumul Taberei, Regina Elisabeta, M. Kogălniceanu, pe Calea Plevnei, Calea Dorobanţilor, Calea Floreasca, Calea Griviței, pe Șoseaua Kiseleff și pe strada Lt. Aviator Radu Beller”, a completat primarul general al Capitalei.
Măsura, felicitată și criticată de bucureșteni
În timp ce unii dintre bucureșteni au primit veste privitoare la banda unică pentru autobuze cu entuziasm, menționând că viața pietonilor va fi îmbunătățită, șoferii au criticat măsura.
Aceștia susțin că Bulevardul Magheru, oricum extrem de aglomerat, va crea un haos în traficul care va deveni și mai greu de suportat.
„Felicitări, aceasta este cea mai eficientă soluție de a încuraja oamenii să folosească transportul în comun în detrimentul mașinii personale. Avem nevoie de cât mai multe astfel de benzi”.
„Bravo! Aceste benzi unice de pe Magheru vor avea și alt beneficiu: vor face viața pietonilor mai bună, mutând fluxul de mașini mai departe de trotuare. Magheru ar putea deveni o a doua Calea Victoriei, ca punct de atracție pietonal”.
„Este cel mai circulat bulevard din Capitală! Este mereu blocaj. Banda unică va îngreuna traficul! Această măsură, bună pentru încurajarea transportului public, ar trebui să fie corelată cu alte măsuri care să fluidizeze traficul pe această cea mai circulată arteră!”, au fost câteva dintre comentariile internauților.