Noi venituri taxate de ANAF. Milioane de români sunt vizați

Noi venituri taxate de ANAF. Milioane de români sunt vizați

Potrivit unui proiect de ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat pe site-ul instituției, contribuţia de asigurări sociale (CAS) și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) aferente veniturilor obținute din indemnizațiile de pandemie acordate PFA-urilor și altor profesioniști pentru întreruperea sau reducerea activității se va stabili, din oficiu, de către autorități, dacă beneficiarii acestora nu le-au declarat la timp prin intermediul declarației unice (formularul 212). 

Potrivit proiectului de ordin al ANAF, în scopul taxării veniturilor obținute din indemnizațiile acordate sub forma unor ajutoare de stat, pe fondul întreruperii sau reducerii activității din cauza pandemiei și a măsurilor impuse de autorități, ANAF va modifica procedura privind stabilirea din oficiu a CAS și CASS pe veniturile persoanelor fizice în sensul taxării din oficiu inclusiv a veniturilor obținute din indemnizațiile de pandemie.

Venituri taxate la sânge

Acesta se referă, mai exact, la două indemnizații diferite, obținute de PFA-uri și de către alți profesioniști, avocaţi şi persoane fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe.

Indemnizația pentru întreruperea activității, prevăzută de OUG nr. 30/2020, este una dintre indemnizațiile menționate, care presupunea automat că beneficiarul nu mai taie nicio chitanță și nu mai obține alte sume de bani din activitatea respectivă și care a avut ca termen-limită de acordare data de 30 iunie 2021, scrie avocatnet.ro.

De asemenea, mai este vorba și despre indemnizația de reducere a activității, care se acordă, teoretic, încă trei luni după terminarea stării de alertă, în baza OUG nr. 132/2020.

Astfel, pentru veniturile din indemnizațiile prevăzute în cele două OUG amintite mai sus, persoanelor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile declarative în acest sens li se vor stabili CAS și CASS din oficiu, potrivit proiectului ANAF. În 2021, Fiscul va putea stabili din oficiu CAS și CASS numai pentru indemnizațiile de pandemie primite de persoanele fizice în cursul anului 2020. Iar în 2022 se va putea face la fel cu indemnizațiile încasate în 2021.

De asemenea, potrivit aceluiași proiect, se va aproba totodată, în mod corespunzător, modelul și conținutul următoarelor formulare: - notificarea privind nedeclararea CAS și a CASS datorate de persoanele fizice pentru veniturile obținute din indemnizațiile de pandemie; - referatul privind estimarea bazei de calcul al CAS și al CASS, în cazul stabilirii din oficiu a obligațiilor de plată pentru indemnizațiile de pandemie; - decizia privind stabilirea din oficiu a CAS și CASS; și - decizia de anulare a deciziei privind stabilirea din oficiu a CAS și CASS.

Taxele aferente indemnizațiilor de pandemie

Pentru indemnizațiile de pandemie, CAS și CASS nu se stabilesc în funcție de câți bani s-au încasat, așa cum se face de obicei în cazul veniturilor independente. Contribuțiile sociale aferente indemnizațiilor de pandemie trebuie calculate separat și trebuie declarate și plătite la stat indiferent câte indemnizații s-au încasat. Taxele aferente indemnizațiilor de pandemie încasate în 2020 trebuiau declarate și plătite, prin declarația unică, până la 25 mai 2021.

Acest proiect de ordin vine după ce, în luna august, ANAF a oficializat procedura pentru stabilirea din oficiu a impozitului pe venit pentru indemnizațiile de pandemie, astfel că era de așteptat să inițieze separat și o procedură de stabilire din oficiu a contribuțiilor sociale pentru aceste indemnizații.

 

Ne puteți urmări și pe Google News