Se schimbă legea pensiilor. Ce se întâmplă cu cei care au sub 15 ani vechime

Se schimbă legea pensiilor. Ce se întâmplă cu cei care au sub 15 ani vechimePensie. Sursa foto: Arhivă EVZ

Noi schimbări la legea pensiilor. În noul proiect de lege, pensionarii care au sub 15 ani de cotizație vor trebui să decidă dacă rămân cu pensia minim garantată pe baza contributivităţii sau o indemnizaţie socială. Pentru a beneficia de această opțiune, trebuie să urmeze câţiva paşi.

Noua lege a salarizării va permite pensionarilor cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani să opteze între pensia minim garantată, care va fi calculată, însă, pe baza contributivităţii, şi o indemnizaţie socială.

Ca să beneficieze de această opțiune, aceștia trebuie să-și exprime alegerea cu trei luni înainte de aplicarea legii. În prezent, aproximativ un milion de pensionari primesc pensia minim garantată de 640 de lei. O sumă la limita subzistenței.

Noi schimbări la legea pensiilor. Ce se întâmplă cu cei care au sub 15 ani vechime

Veniturile celor care au cotizat la sistemul de stat mai puțin de 15 ani vor fi analizate. În urma acestei evaluări, persoanele care au contribuit la asigurările sociale sub 15 ani vor beneficia de o indemnizație, potrivit noii formule de calcul a pensiilor.

O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee, se arată într-un comunicat al ministerului.

Noi schimbări la legea pensiilor. Ce se întâmplă cu pensionarii care nu aleg

Pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizaţia socială minimă, ei opt opta pentru aceasta din urmă. Pensionarii care nu optează în termenul de trei luni rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivităţii, explică ministerul.

Din 2021, nu o să mai existe niciun pensionar care să aibă stagiul de cotizare mai mic de 15 ani, aşa cum există la ora actuală. Astfel, aceştia vor rămâne la pensia minim garantată de 640 de lei", mai spun oficialii ministerului.

Pensia minim garantată datează din 2009, astfel încât orice pensionar care are o pensie sub nivelul minim să primească cel puţin această valoare. Cu alte cuvinte, cei care se încadrează aici vor avea posibilitatea, conform noii legi, să opteze dacă acceptă să rămână în actualul sistem de pensii, însă doar pe baza contribuţiei fiecăruia, fără a mai primi vreun bonus de la stat. În prezent, statul completează diferenţa dintre ce ar trebui să primească fiecare, conform contribuţiilor proprii, şi pensia minim garantată de 640 de lei.

Noi schimbări la legea pensiilor. Pensia nu se va diminua indiferent de alegere

Alternativa pe care o vor avea la dispoziţie aceşti pensionari este să meargă în sistemul de asistenţă socială, adică să-şi transforme pensia în indemnizaţie socială minimă, renunţând însă la statutul de pensionar, căruia, potrivit Constituţiei, nu i se poate lua sau diminua pensia.

Sunt exceptaţi pensionarii care beneficiază de pensie de limită de vârstă şi au realizat stagiul minim cuprins între 10 şi 15 ani, conform legislaţiei în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie. Această excepţie este valabilă pentru persoanele deja pensionate la data intrării efective în vigoare a legii. În proiectul de lege se mai prevede că, pentru a putea deveni pensionar, este necesară o vechime de minimum 15 ani.

Persoanele care vor avea o vechime mai mică de la data intrării în vigoare a legii vor primi o indemnizaţie socială şi vor face obiectul unei alte legi, au adăugat reprezentanții ministerului.

Pensia minimă se va diferenţia în funcţie de vechimea în muncă

Astfel, în formula actuală, toţi pensionarii primesc o pensie minimă de 640 de lei, chiar dacă au cotizat 13 ani, 19 ani sau 35 de ani, iar, în 2021, pensia minimă ar fi fost de 853 de lei.

Conform noii formule de calcul, la o vechime de minimum 15 ani, pensionarul primeşte:

  • 45% din salariul minim brut şi 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus. Se ajunge astfel la departajări clare, în funcţie de numărul de ani lucraţi:
  • cel cu 13 ani primeşte o pensie de 1.032 lei în 2021,
  • cel cu 19 ani - 1.176 lei,
  • cel cu 35 de ani vechime - 1.560 lei.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul Legii pensiilor care, potrivit reprezentanţilor instituţiei, urmăreşte eliminarea inechităţilor dintre cei care au cotizat egal şi primesc pensii diferite, dar şi dintre bărbaţi şi femei, aşa cum se întâmplă în prezent.