Noi informații despre pensii! Un milion de pensionari sunt vizați. „E vorba despre...”
- Andrei Ilinca
- 10 martie 2020, 02:40
Aproape un milion de pensionari din România au o pensie de doar câteva sute de lei pe lună, iar aproximativ 160.000 dintre aceștia sunt agricultori, potrivit datelor furnizate de Casa de Pensii.
Potrivit datelor, pentru pensionarii veniți din sistemul de stat, li se atribuie 259 de lei de la bugetul de stat, Cluj și Bistrița având cele mai mari valori - 304 lei și 298 de lei.
Pensionarii agricultori au o indemnizație socială medie de 142 de lei. În București se înregistrează o indemnizație ceva mai mare, între 196 și 218 lei și în județele Ilfov – 227 de lei și Gorj – 209. Cei mai mulți beneficiari ai indemnizației se înregistrau în Iași – 10.713 persoane, Dolj – 10.471 de persoane și Botoșani, potrivit romaniatv.net.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a vorbit recent despre simplificarea dosarului de pensionare, spunând că a etapele întocmirii vor fi simplificate.
„E vorba despre eliminarea etapei privind eliberarea – pe suport de hârtie – a adeverinţelor privind stagiul de cotizare şi punctajul mediu anual realizat de asigurat şi comunicarea acestora, între casele teritoriale de pensii, prin intermediul poştei. Astfel, informaţiile pe baza cărora se stabilesc drepturile de pensie vor fi accesate la nivel naţional, indiferent de județul unde se află angajatorul solicitantului sau cel în care e instrumentat dosarul de pensie.
Totodată, această procedură reprezintă o facilitate şi pentru persoana asigurată, care va putea solicita eliberarea în aceeaşi zi a adeverinţei de stagiu de cotizare de la orice casă teritorială de pensii, indiferent de domiciliul persoanei sau de sediul social al angajatorului”, a declarat Ministrul Muncii.