Nicușor Dan. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EECPreședintele ales, Nicușor Dan, a declarat că vrea să rămână în casa în care locuiește în prezent, cu chirie, pentru că copiii lui și-au făcut prieteni aici. El, partenera sa, Mirabela Grădinaru, și copii locuiesc în Sectorul 5 al Capitalei.
Nicușor Dan vrea să rămână în chirie
Președintele a mai declarat că va încerca să discute cu SPP-ul și să le explice copiilor său că nu s-a schimbat nimic în viața lor. Acesta își dorește să rămână în Sectorul 5 pentru că micuții și-au făcut prieteni în zonă.

Nicușor Dan și familia. Sursa foto Captură video
„O să le ia un timp să înțeleagă asta și să înțeleagă că nu s-a schimbat nimic în viața lor. Eu sper că nu mă voi muta, dar e o discuție de securitate cu SPP-ul pe care nu am avut-o încă. În cartierul acesta mi-aș dori foarte mult să rămân, pentru că copiii și-au făcut prieteni aici”, a spus Nicușor Dan.
Este deschis să negocieze și cu PSD
Noul președinte al României a mai spus că îl dorește premier pe Ilie Bolojan, dar că este deschis să aibă discuții cu partidele politice pro-europene pentru crearea unui guvern „care să satisfacă dorințele românilor”.
„Voi chema și PSD la negocieri. Îmi mențin ceea ce am spus, mi-aș dori ca el să devină prim-ministru și e o lungă discuție pe care o vom termina în câteva zile despre cum aranjăm un guvern care să satisfacă dorințele românilor”, a mai spus acesta.
Nicușor Dan, despre reforma din administrație și justiție
Cu privire la reforma în administrație și justiție, președintele a promis că vor fi desfășurate concursuri corecte, dar și evaluări lungi în cazul instituțiilor publice.
„Parchetele au o conducere încă câteva luni iar apoi vom face concursurile așa cum trebuie făcute. Pe celelalte instituții vom evalua, de la caz la caz. Vom intra și în instituțiile publice, dar evaluarea va fi mai lungă acolo”, a mai spus Nicușor Dan pentru România TV.