Nicușor Dan și-a anunțat strategia de politică externă. Summitul B9 și diplomația economică, prioritare
- Mădălina Sfrijan
- 26 august 2025, 10:53
Sursa foto: facebookCu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației, președintele Nicușor Dan i-a primit pe șefii misiunilor diplomatice la Palatul Cotroceni. În fața celor prezenți, șeful statului a afirmat că România va continua să ofere sprijin Ucrainei și a pus accentul pe investițiile necesare pentru sectorul apărării.
Nicușor Dan, îndemn pentru cei care reprezintă România în străinătate
Președintele Nicușor Dan a le-a cerut șefilor misiunilor diplomatice să se implice mai activ în sprijinirea mediului de afaceri românesc și să contribuie la extinderea acestuia în țările unde reprezintă România.
„Avem nevoie de efortul dumneavoastră pentru o strategie. Am nevoie de un efort pe care diplomația noastră nu a fost obișnuită să îl facă. Într-un dialog cu companiile din România, este nevoie de un efort pe care dvs. să îl faceți pentru ca mediul privat din România să se dezvolte economic în țările în care dumneavoastră ne reprezentați”, a spus el.
În acest sens, șeful statului a adăugat că România are un avantaj legat de poziția geografică .
„Avem o oportunitate legată de poziția noastră geografică. România poate să devină un hub de activitate între Europa, Asia și Africa”, a adăugat Nicușor Dan.
Precizări despre Summitul B9
România va găzdui următorul summit în format București 9 (B9) în 2026. Recent, liderii europeni au convenit ca aliații să aloce minimum 5% din PIB pentru apărare, pentru a putea răspunde eficient amenințărilor și provocărilor de securitate generate de invazia Rusiei în Ucraina. În acest context, Nicușor Dan a amintit că România are nevoie de investiții în apărare.
„Pe partea de securitate, evident, România va continua să fie un aliat al NATO. Vom continua să fim interesați de Marea Neagră. Știți că vom organiza anul viitor Summitul B9. Trebuie să investim în apărare și în instrumentul SAFE al Comisiei Europene, pentru care deja am trimis propunerile, ca mod de a face evidentă continuarea sprijinului pentru Ucraina și colaborarea cu partenerii noștri” a mai spus el.

Nato. Sursa foto: Freepik
Nicușor Dan, despre situația Republicii Moldova
Șeful statului a vorbit și despre situația Republicii Moldova, menționând că România va continua să susțină eforturile de integrare în UE.
„Continuăm să susținem eforturile de integrare în Uniune, precum și toate aspectele concrete de care Republica Moldova are nevoie: transport, energie, cooperare economică. Sunt optimist că cetățenii Republicii Moldova vor continua direcția europeană în alegerile care vor fi la sfârșitul lunii viitoare”, a afirmat el.
De asemenea, Nicușor Dan a subliniat că parteneriatul cu SUA ar trebui consolidat în următoarea perioadă.
„Parteneriatul strategic cu Statele Unite trebuie consolidat, în special pe zona de securitate și pe zona economică, pe care, în opinia mea, nu am fructificat-o suficient. Vă invit să contribuiți la noua Strategie Națională de Apărare, pe care o vom finaliza în această toamnă. Așa cum am spus mai devreme, o componentă importantă este cea de război hibrid, pentru care, în opinia mea, la fel ca toți partenerii noștri, continuăm să învățăm”, a mai spus șeful statului.