Nicușor Dan, despre articolul Recorder privind șeful SPP: „Tendențios și neserios”
- Maria Dima
- 14 septembrie 2026, 19:05
Lucian Pahonțu Sursa: EVZ
Președintele Nicușor Dan a calificat drept „tendențios și neserios” articolul Recorder în care șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, este acuzat că ar fi fost implicat în reprimarea din timpul Revoluției din 1989. Șeful statului a mai declarat că acuzațiile din material nu au fost probate.
Nicușor Dan a afirmat că Revoluția din 1989 rămâne „o rană” pentru societatea românească, atât din cauza numărului mare de victime, cât și pentru că statul român nu a stabilit cine sunt vinovații.
„Revoluția rămâne o rană, dincolo de deschiderea democratică excepțională pe care a făcut-o faptul că au existat așa de multe victime și faptul că statul român nu a tranșat această chestiune și nu a spus cine sunt vinovații, asta va rămâne mult timp o rană în societatea noastră și e o chestiune extrem de serioasă”, a declarat președintele.
El a criticat însă modul în care a fost construit articolul Recorder și a susținut că materialul nu demonstrează acuzațiile formulate.
„Dincolo de asta, tocmai pentru că e o chestiune extrem de serioasă, acel articol din Recorder a fost, în opinia mea, și tendențios, și neserios. Adică nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să îl începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu și cu cinci europarlamentari la o masă în Bruxelles. E o chestiune totuși foarte serioasă. Nu e o chestiune de bârfă. Iar apoi pe fapte, el nu dovedește ceea ce pretinde că dovedește”, a spus Nicușor Dan, la un post TV.
Nicușor Dan: „Acuzația trebuie probată”

Nicușor Dan. Sursă foto: presidency.ro
Președintele a declarat că nu are nicio obligație față de șeful SPP și că încearcă să păstreze aceeași atitudine față de persoanele cu care lucrează, indiferent dacă sunt politicieni sau conducători ai unor instituții.
„Eu n-am nicio obligație la domnul Pahonțu, însă încerc să fiu echilibrat, corect cu toți oamenii cu care am de a face, fie că sunt politicieni, fie că sunt șefi de instituții de stat, o să fiu un om corect în toate relațiile astea, tocmai pentru a detensiona toate suspiciunile reciproce care apar între noi, ca oameni”, a declarat șeful statului.
Nicușor Dan a insistat că, în cazul unei acuzații atât de grave, dovezile sunt esențiale.
„Fiind o acuzație așa de serioasă, ea trebuie probată și, în opinia mea, n-a fost probată”, a adăugat președintele.